Cea mai scurtă şedinţă ordinară ţinută de Consiliul Local Mangalia

0
671

Litoral_TV

Cea mai scurtă şedinţă ordinară ţinută de Consiliul Local Mangalia, în ultimii ani, a avut loc marţi seară. Cu un singur punct pe ordinea de zi, cel ce a vizat aprobarea aderării municipiului la Asociaţia FLAG Mangalia Litoral, şedinţa a fost mai mult un prilej pentru aleşii locali să socializeze şi să depene amintiri din locurile în care şi-au petrecut sărbătorile de iarnă.

După o absenţă de câteva şedinţe, primarul Mangaliei, Cristian Radu, a participat, alături de consilieri, la prima întâlnire din acest an. Edilul a ţinut să le precizeze celor prezenţi în sală faptul că, prin Legea 339 din 18 decembrie 2015 a Bugetului de Stat pe 2016, Municipiului Mangalia îi revin, pentru plata arieratelor, 10,7 milioane de lei.

În urma acestor precizări, consilierii locali au ţinut să afle mai multe amănunte. Unul dintre aceştia, Paul Foleanu, a vrut să ştie care dintre datoriile Mangaliei vor fi achitate cu banii primiţi de la Guvern.

Cum aleşii nu au fost lămuriţi de către executiv, a fost solicitată, oficial, prezentarea unui raport din partea primarului Cristian Radu, prin care să se indice care este destinaţia banilor guvernamentali.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Au mai fost solicitate, totodată, de către aleşii locali, situaţia contractelor şi plăţilor către avocaţii contractaţi de primărie şi execuţia bugetară, toate urmând a fi incluse în raportul cerut executivului.

Mihaela Dubei-Marin, tvlitoral.ro, 13 ian.2016.




piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply