Ultima zi din an…
A mai trecut un an. De Crăciun, parcă era primăvară. Astăzi, la Mangalia, sunt minus 6 grade Celsius şi s-a anunţat la radio “mare de gradul cinci”. O plimbare matinală pe faleză este cea mai bună alegere. O pătură groasă de nori întunecaţi îmbracă cerul. Cu totul incredibil, deasupra norilor tronează un senin de poveste.
Marea este foarte agitată. Parcă fierbe, dar nu este o senzaţie de cald, ci dimpotrivă. Verdele cenuşiu cu reflexe albăstrui, unduirea tulbure a talazurilor parcă ar fi sufletul meu. Valurile uriaşe iau naştere încă dinspre larg. Unele cresc şi înfloresc departe în zare, spărgându-se în dantelăria spumoasă de stropi. Fiecare val când se înalţă, formându-şi creasta, este însoţit de o pânză fină de abur.
Apa mării, de bună seamă, este mai caldă decât aerul geros şi astfel se explică impresia de fierbere. Marea clocotitoare parcă mocneşte într-o durere ascunsă. Vuietul valurilor la mal este asurzitor. Digurile şi stabilopozii sunt acoperiţi de un strat vernil de gheaţă. Este un peisaj mai mult magnific, decât înfricoşător.
Deodată, dintre nori se arată soarele strălucitor, cum numai la Mangalia poate fi. Nu pot să cred că mâinile mele de obicei calde sunt îngheţate în mănuşi şi cât de gros sunt îmbrăcată, nu simt altceva decât gheaţă pe spate. Să vezi soarele într-o zi de iarnă este cea mai mare bucurie, chiar dacă este mai mult ornamental.
Fără să-i pese de frig, un albatros păşeşte ţanţoş chiar pe linia dintre apă şi uscat, ciugulind tacticos câte o moluscă. Pescăruşii de un alb imaculat se ceartă zgomotos pentru niscaiva bucăţele de pâine aruncate de trecătorii care fac poze. Câteva lebede cu mişcări graţioase plutesc lăsându-se purtate de valuri în sus şi în jos.
Fiecare anotimp are farmecul său, aşa cum fiecare vârstă este frumoasă, iar anotimpurile sufletului se succed fără oprire. Socotesc în gând câte ore au mai rămas din acest an. Pe de o parte îmi pare rău că se termină, pe de alta, mă bucur că păşesc pe o nouă treaptă în călătoria mea.
Un an nou înseamnă noi încercări, noi realizări, o nouă fericire şi un nou noroc. Alung din start ideea de noi dureri, insatisfacţii şi suferinţă.
Înţeleg din ce în ce mai bine că nu se poate alb fără negru, şi nici ying fără yang.
Nu există nord fără sud şi nici zi fără noapte. Soare fără Lună nu poate fi. Şi nici viaţă fără moarte.
În fiecare an, dorim ca anul care vine să fie mai bun. Ce s-ar face omul fără speranţă?
Adina Lozinschi, Vineri, 1 ianuarie 2016.
MangaliaNews.ro
