Cristian Radu are concurenţă la Mangalia! Cine este colegul de partid care vrea să-i ia locul la primărie

1
1053

doreltoma

In foto: Dorel Toma.

Cursa internă de partid de la PNL, detaliată de organele centrale ale partidului prin sondajele despre care nu ştie nimeni nimic, se extinde în toate localităţile. Candidaturile depuse la nivel local, judeţean sau naţional au avut ca termen limită 15 iulie a.c., centralizarea la 1 august, iar sondajele în această lună.

Printre aceste candidaturi se pare că la Mangalia există şi una surpriză, care îl priveşte pe actualul primar, Cristian Radu. Este vorba despre Dorel Toma, liberalul care se crede mai apt decât Cristian Radu pentru a prelua frâiele la Mangalia!

„Da, sigur, mă gândesc de ceva vreme la această candidatură. Am început ceva discuţii cu membri din partid, cu militanţi, cu simpatizanţi. Da, am intenţia aceasta. (…) Nu pornesc de la ideea ce nu îmi place, consider doar că decizia aceasta presupune multă responsabilitate în activitate. Nu este o chestiune personală ce nu îmi place la Radu, candidatura asta ajută partidul, ajută comunitatea.

Până la urmă, acesta este scopul, ce e mai bine pentru comunitatea noastră, o dezbatere, mai ales în interioriul PNL e binevenită. (…) Mai multe lucruri despre mine o să aflaţi în 3-4 zile, când o să anunţ clar dacă voi candida, ori nu. Am o bogată activitate în Mangalia, cunosc oamenii din Mangalia, sunt implicat în societatea civilă de peste 15 ani în Mangalia, aşa că le cunosc ofurile, problemele cu care se confruntă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Continuarea, AICI. Marți, 22 sept.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Degeaba le cunosti of-urile daca nu ai sustinerea pentru rezolvarea lor… Degeaba cunosti locuitorii daca nu le poti indeplini doleantele… Si nu va fi posibil pentru ca va trebui sa folosesti banul public inexistent si nu proprii bani din buzunar… Indiferent de partid, multi vin si pleaca dar nici unul nu continua un proiect inceput de anteriorul, nici unul nu pune in aplicare o idee propusa de anteriorul pentru simplul motiv ca e “din opozitie”… Daca ai fonduri pentru un proiect inceput sub conducerea unui edil, pai du-l pana la capat chiar daca nu-i impartasesti ideologia… Altfel platesti din banii comunitatii pentru acel proiect neterminat si-ti vei atrage critica si oprobiul public… Vrei sa conduci un oras, de acord… Din pacate, daca vei fi investit cu functia la care aspiri, incepand de a doua zi vei afla pe viu ce inseamna comentariile publice pe site-urile de socializare si te vor afecta oricat scuze vei cauta sa dai…. Vei afla, probabil, multe dedesubturi pe care nu le vei putea face publice oricat ai vrea pentru ca vei fi direct raspunzator… Asta e realitatea… Iei functia cu tot ce atarna de ea… Unele lucruri sunt bune, altele…. Asta e realitatea functiilor in tara asta… Mostenesti si duci mai departe… Tot ce pot sa zic este succes un ce ti-ai propus. Adica functia… Despre restul, ne vedem pe FB si alte ramuri de socializare….

Leave a Reply