Daniela Ionescu şi-a descoperit adevărata menire abia după ce a plecat în SUA. Trăieşte acolo din anii ’90, iar acum este una dintre principalele promotoare ale identităţii româneşti.
Daniela Ionescu a plecat din România cu dorinţa de a-i oferi un viitor mai bun fiului său, Vlad. Era în anii ’90, când România încă îşi căuta drumul prin tranziţie. La fel şi familia Ionescu.
„Ne puseserăm atâtea speranţe în Revoluţie, ne gândeam: «Wow, acum se va schimba totul!». Dar treceau anii şi lucrurile nu mergeau deloc în direcţia sperată. Ne-am zis că dacă nu se întâmplă ceva, noi plecăm. Ce ne deranja cel mai mult? Faptul că tot timpul trebuia să dai şpagă“, mărturiseşte Daniela.
Au lăsat în urmă Constanţa natală şi au plecat spre o nouă viaţă, pe un nou continent, Daniela, soţul şi băiatul lor. În România făcea contabilitate, dar ajunsă în Statele Unite ale Americii, ea a decis să se întoarcă la şcoală pentru a-şi urma visul: un masterat în Istoria Artei.
Şi tot acolo, departe de ţară, Daniela şi-a descoperit adevărata pasiune: păstrarea şi promovarea identităţii româneşti. Într-un fel, românca s-a întors la rădăcini, pentru că iubirea pentru costumul popular îşi are originea în copilăria ei.
Hora şi războiul de ţesut din Pădureni
„Copilăria mi-am petrecut-o la bunici, în Vrancea. Atunci, am purtat prima dată costum popular. Era o atmosferă idilică acolo, la Pădureni, o vacanţă aşa cum citim în cărţile de poveşti. Duminica ne puneam costumul popular şi mergeam la horă. Noi, copiii, stăteam pe margine cu vârstnicii şi priveam la tinerii care dansau de rupeau pământul“, îşi aminteşte Daniela Ionescu.
Fosta contabilă spune că bunica sa avea acasă un război de ţesut al cărui sunet îl mai aude şi acum. „Obişnuiam să merg cu bunica la şezătoare. Acea lumină a soarelui, dulceaţa aerului, mirosul de salcâmi, toată atmosfera de acolo… mi le amintesc mereu, aievea. Seamănă mult cu ce am văzut în filmul «Nunta mut㻓, se confesează Daniela.
Citeste mai mult: adev.ro/nq79nl
