Alertă pe piaţa crewing-ului! Mii de marinari, în pericol să nu poată naviga de la 1 ianuarie 2017

0
778

miidemarinari

Actualele brevete şi certificate de capacitate ale navigatorilor din shipping-ul mondial sunt valabile până la 31 decembrie 2016. Pentru reconfirmarea lor, marinarii trebuie să facă cursuri speciale.

Noile reguli au fost impuse de modificările aduse STCW (Convenţia internaţională privind standardele de instruire, certificare şi efectuare a serviciului de cart pentru navigatori), prin amendamentul de la Manila.

În ţara noastră sunt circa 30.000 de navigatori înregistraţi, din care cel mult 20.000 reuşesc să prindă un contract de îmbarcare pe an. Începând cu data de 1 ianuarie 2017, nu vor mai putea naviga, dacă nu absolvă cursurile speciale organizate la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, în baza cărora Autoritatea Navală Română le va reconfirma brevetele şi certificatele de capacitate.

Cursurile pentru fiecare funcţie sunt precizate în anexa nr. 3 a Ordinului ministrului transporturilor nr.1252 din 2014, document publicat pe site-ul ANR, la secţiunea „personal navigant”.

Până în prezent, mai puţin de 10% dintre navigatori au absolvit cursurile speciale. Pentru restul de 90% lucrurile încep să se complice. Cei mai mulţi dintre ei au tendinţa de a lăsa cursurile pe ultima sută de metri, în ideea de a profita cât mai mult de valabilitatea documentelor actuale şi a economisi câteva sute sau mii de euro. Din această cauză, se va ajunge la creşterea cererii de cursuri în ultima parte a anului 2016, peste capacitatea CERONAV.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mai mult, în cugetliber.ro, 17.06.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply