Constanța, vechiul Tomis, stă, la propriu, pe o comoară. În orașul vechi ruinele antice răsar la tot pasul printre cele contemporane, chestiune ce nu dă întotdeauna bine, vizual vorbind.
Pentru oricine a călătorit prin Grecia sau prin Italia, nu este nicio noutate faptul că segmentul cultural istoric reprezintă partea esențială a turismului. În Grecia, mai ales, orice pietroi cu vechime este transformat în obiectiv turistic. O poveste bine spusă și o prezentare profesionistă transformă în istorie fiecare fragment pe care hazardul a avut bunul simț să-l conserve până în zilele noastre.
La noi, în Tomis, însă, e altfel. Vestigiile unei istorii superbe zac sub gunoaie, vizitate de câini vagabonzi și de pescăruși. Prezentul hulpav și ignar nu dă două parale pe niște nenorocite de rămășițe ale unor vremuri ce au apus hăt, demult.
În urgia prostiei recente se macină de-a valma bazilici, amfore, ba chiar întregi orășele ce n-au avut bunul simț să se înece în mare din proprie inițiativă.
Printre victimele tăcute ale iureșului se află poate cel mai vechi mormânt creștin din Europa. A fost descoperit în 1988 de arheologii Virgil Lungu și Constantin Chera. De atunci încoace ignorat, lăsat cu nonșalanță să dispară de la sine, ascuns undeva pe faleza plăjii Modern, pe sub mai celebrul Irish Pub, Mormântul Hypogeu ( „de sub pământ”) își expune în beznă mirificele picturi.
Neștiutori sau nepăsători, cei care ar trebui să scoată istoria la lumină sunt prinși de chestiuni mult mai urgente. Estimp, frescele încărcate de o puternică simbolistică euharistică, scenele Împărtășirii din Potir, peștii, păunii, ornamentele ce le echivalează în frumusețe și valoare pe cele din catacombele romane, se degradează toate, iremediabil.
Vă invităm să citiți articolul integral AICI. 21.04.2015.
