Premii speciale pentru câştigătorii Olimpiadei Naţionale de Ştiinţe Socio-Umane

0
976

premiispecialeolimpiada2

Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane s-a încheiat vineri, printr-o festivitate de premiere desfăşurată la Casa de Cultură din Municipiul Mangalia.

La eveniment au luat parte primarul Radu Cristian, oficialităţi din partea Ministerului Educaţiei, a unor instituţii de învăţământ superior din judeţul Constanţa şi din ţară, directorul Liceului Teoretic Callatis, membri ai comisiei de corectare, dar şi elevii şi profesorii participanţi la competiţie.

Primăria Municipiului Mangalia împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța au premiat peste 100 de elevi, ocupanţi ai locurilor I, II, III, dar şi pe cei care au câştigat menţiuni. Totodată au existat şi câteva premii speciale din partea Institutului Român pentru Drepturile Omului, a Universităţilor din Iaşi, Constanţa, precum şi a Ministerului Educaţiei. Premiile pentru elevii câştigători au constat în bani, cărţi şi alte produse specifice.

premiispecialeolimpiada

Primăria Mangalia a oferit câştigătorilor competiţiei premii surpriză, constând în sejururi la mare, în staţiunile din sudul litoralului. “Aş dori să felicit elevii câştigători, profesorii acestora, dar şi pe ceilalţi participanţi la această competiţie. Vom face tot posibilul să răsplătim elevii merituoşi aşa cum se cuvine şi vom continua să încurajăm performanţa în actul educaţional. Le urez mult succes pe viitor şi îi aşteptăm cu drag să îşi petreacă vacanţele împreună cu familile, pe litoralul românesc al Mării Negre”, a declarat primarul Radu Cristian.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Comunicat transmis de Biroul de presă al Primăriei Mangalia.

Publicat: Sâmbătă, 11 aprilie 2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply