Se caută doritori pentru “miresele” de pe litoral ale protocolului de stat

0
559

Se caută doritori pentru "miresele" de pe litoral ale protocolului de stat

R.A.A.P.P.S. încearcă marea cu degetul…

Sute de licitaţii, dar fără cumpărător. După ce ani buni nu a vândut nici o proprietate pe litoral, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat vrea, la sfârşit de 2013, să dea lovitura.

Potrivit instituţiei, în această lună au primit „verde“ la vânzare două terenuri de sport din sudul litoralului. Este vorba de un teren de minigolf de 7.753 de metri pătraţi, situat lângă Hotelul Arad din Neptun – Olimp, cu un preţ de pornire de 907.200 de lei, şi un teren de tenis de 6.661 de metri pătraţi, în aceeaşi locaţie, care are un preţ de 782.800 de lei.

R.A.A.P.P.S. a ratat mai toate privatizările de imobile, începând din 2011 şi până în prezent, în principal din cauza dezinteresului investitorilor pentru acest gen de licitaţii, deşi din punct de vedere al tarifelor, oferta protocolului de stat poate fi socotită convenabilă. Totuşi, în cazul imobilelor de pe litoral, repunerea în circuitul turistic necesită investiţii aproape la fel de mari ca preţul de vânzare.

R.A.A.P.P.S. deţine peste zece proprietăţi pe litoral, pe care a încercat în repetate rânduri să le vândă. În ultima perioadă, legislaţia privatizării acestor bunuri a fost modificată de către cabinetul Ponta, însă tot fără succes. S-a introdus inclusiv prevederea achitării preţului în rate, însă degeaba. Investitorii din turism fug ca… dracu de tămâie de vilele protocolului de stat.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

R.A.A.P.P.S. a dorit, iniţial, să vândă proprietăţile statului de pe litoral la tarife după cum urmează: Vila Agigea din Eforie Nord, cu teren de 6.972 de metri pătraţi – 1,31 milioane de euro, Complexul Restaurant Dunărea din Neptun – Olimp, cu teren de 6.808 metri pătraţi – 1,33 milioane de euro, Hotelul Dacia din Neptun – Olimp, cu teren de 7.990 de metri pătraţi – 2,43 milioane de euro, vilele Egreta şi Cerna din Mamaia – 302.100 de euro, respectiv 301.200 de euro, Hotelul Gloria din Suceava, cu teren de 5.021 de metri pătraţi – 2,17 milioane de euro, Casa de oaspeţi Brădet din Suceava, cu teren de 15.105 metri pătraţi – 1,34 milioane de euro.

Acestora li se adaugă terenul de tenis al Hotelului Arad din Neptun-Olimp, de 6.661 de metri pătraţi menţionat mai sus, care avea un preţ de 1,1 milioane de euro, şi terenul de minigolf al aceluiaşi hotel, de 7.753 de metri pătraţi şi un tarif de 1,29 milioane de euro, precum şi o pepinieră cu teren de 8.710 de metri pătraţi din Eforie Nord – 244.000 de euro. Din cele prezentate mai sus, preţurile au scăzut, dar tot degeaba.

Darius MARTINESCU, observator.ro, Miercuri, 4 dec.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply