Bola: “Fasciculele o să-i ţină ocupaţi pe constructori până la vară, când se va finaliza reabilitarea Podului Agigea”

0
616
Cum se va circula din 20 decembrie spre sudul litoralului.

Bola: "Fasciculele o să-i ţină ocupaţi pe constructori până la vară, când se va finaliza reabilitarea Podului Agigea"

Prefectul Eugen Bola susţine că lucrările la Podul Agigea sunt în toi şi cu drag şi spor ne întreptăm spre marele premiu, atât de râvnit de autorităţile locale: accesul autovehiculelor cu greutatea până la cinci tone, din 20 decembrie a.c.

Probabil cel mai simpatic prefect al ţării, juristul priceput şi la inginerie, meteorologie sau navigaţie spune lucrurilor pe nume şi ne explică ce şi cum e cu fasciculele podului de la Agigea, programul circulaţiei sau cât ciment este necesar pentru celălalt pod, de acces în Portul Constanţa, de la Poarta 9.

Contactat de Replica, Bola susţine că lucrările sunt în grafic şi, din data de 20 decembrie, va fi permis accesul autovehiculelor cu greutatea de până la cinci tone, dar şi faptul că reabilitarea completă a podului este în termen şi ne vom bucura de pod, în vara sau, cel târziu, toamna anului viitor:

Podul este astăzi (luni – n.r.) închis de la ora 9 la ora 11, avem un strop de noroc că vântul nu prezintă intensificări semnificative. O să fim în termen. Eu aşa zic că rămâne, ni s-a spus clar, fără probleme, finalizăm acum şi dăm drumul la 5 tone pe 20 decembrie. Din februarie sau sfârşit de ianuarie, să fie continuate lucrările cu aceste fascicule. Sunt atât de multe, încât o să-i ţină ocupaţi pe constructori până la vară. În luna iunie, teoretic, se va finaliza reabilitarea podului de la Agigea.

Înainte de vizita premierului, se spunea că lucrări vor fi şi în primăvară, dar podul va fi terminat complet undeva în toamna lui 2014. Acum, în decembrie, aşteptăm să trecem la cinci tone. Am explicat că avem nevoi stringente, urgente, plus că vin şi sărbătorile, iar oamenii vor fi într-o continuă mişcare. Ni s-a respins solicitarea de a funcţiona cu două benzi şi o să circule tot pe o bandă, a declarat Bola, pentru Replica.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Pe de altă parte, data finalizării podului de acces în portul Constanţa, cunoscut şi ca podul de la Poarta 9, rămâne în picioare: vara lui 2014. Autorităţile sunt pe jar în prezent, întrucât la construcţie este necesar un anumit tip de ciment, cu caracteristici deosebite, care se usucă foarte repede, aspect care obligă urgentarea procedurilor.

ă Apolodor, pentru reducerea timpului de depozitare a betonului special în cife, pe perioada temperaturilor scăzute. S-a stabilit astfel că utilajele cu beton special se vor prezenta câte două în punctele de traversare canal şi vor avea prioritate, cu condiţia preanunţării momentului de sosire la mult-aşteptata şi solicitata gabară de la Podul Agigea.

În privinţa activităţilor inginereşti de la podul de la Poarta 9, Bola a clarificat: Avem o veste bună, în sensul că procedura pe care am instituit-o în legătură cu cifele de beton a dat roade. Cifele nu mai vin câte una, ci câte două. Sâmbătă am aflat de la firma Apolodor, m-au sunat oamenii încântaţi. S-au sincronizat, cei de la Apolodor cu Poliţia Rutieră, cu Canale Navigabile. Cifele tot vin până la mijlocul lunii decembrie. La două-trei zile, vin câte şase cife. Pe vremea asta vântoasă, timpul de trecere a crescut puţin. Gabara trebuie să facă o voltă, se duce la nord de punctul de trecere şi, ca să învingă puterea vântului de 70 de kilometri la oră, trebuie să meargă cu motorul turat. E puţin mai greu, dar ne descurcăm şi ne încadrăm, a punctat Bola, pentru Replica.

Între timp, pe Podul Agigea este chin şi jale. El se închide, preţ de câteva ore, după următorul program:

pe timp de zi – Marţi, 03.12.2013, 9.00 – 11.00; Joi, 05.12.2013, 9.00 – 13.00; Duminică, 08.12.2013, 9.00 – 11.00; Marţi, 10.12.2013, 9.00 – 13.00; Vineri, 13.12.2013, 9.00 – 11.00; Duminică; 15.12.2013, 9.00 – 13.00; Miercuri, 18.12.2013, 9.00 – 11.00; Vineri, 20.12.2013, 9.00 – 13.00; Luni, 23.12.2013, 9.00 – 11.00;

Programul de închidere a Podului Agigea, pe timp de noapte:

Luni/Marţi, 02/03.11.2013, 23.00 – 03.00; Marţi/Miercuri, 03/04.11.2013, 23.00 – 03.00; Luni/Marţi, 09/10.12.2013, 23.00 – 03.00; Marţi/Miercuri, 10/11.12.2013, 23.00 – 03.00; Luni/Marţi, 23/24.12.2013, 23.00 – 03.00.

Marius Florian VASILE, replicaonline.ro, 4 dec.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply