Herghelia Mangalia, gazda etapei zonale de anduranţă de 30 de kilometri

0
615

Sâmbătă, 23 noiembrie, la Herghelia Mangalia, are loc etapa zonală de anduranţă de 30 de kilometri.

În cadrul evenimentului, sunt invitaţi toţi iubitorii de cai, dar şi cei care admiră spectacolele ecvestre şi competiţiile sportive de profil.

Vor fi aşteptaţi cu un program complex, care va îmbina concursul de anduranţă cu un moment de divertisment ecvestru, alături de programe artistice susţinute de solişti de muzică populară şi uşoară din Dobrogea.

Iată care este, mai exact, programul de sâmbătă, 23 noiembrie:

  • 11.30 – prezentare cupluri cai – călăreţi;
  • 12.00 – start proba de 30 kilometri;
  • 12.30 – prezentare şi defilare rase de cai;
  • 14.30 – program artistic solişti din Dobrogea (invitaţi: Andreea Olariu şi Ansamblul Pandelaşul);
  • 16.00 –  încheiere concurs;
  • 17.00  –  premierea.

Evenimentul este organizat la iniţiativa Asociaţiei Crescătorilor de Cai din Dobrogea „Hippontica”, sub egida Federaţiei Ecvestre Române şi a Consiliului Judeţean Constanţa, şi are ca scop promovarea Hergheliei Mangalia ca obiectiv turistic de interes regional, naţional şi internaţional.

Anca PAPAN, cugetliber.ro, Vineri, 22 nov.2013.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply