Campanie de informare privind gazele de şist, la Albeşti

0
600

Campanie de informare privind gazele de şist, la Albeşti

O astfel de întâlnire a avut loc ieri, în comuna Albeşti. La firul ierbii, tema legată de gazele de şist a fost atât de amplu dezbătută încât a generat tot soiul de mistificări şi legende. Unul dintre zvonurile fără niciun fel de confirmare este legat de faptul că „statul îi va expropria pe oameni”.

La întâlnirea de ieri au participat şi câţiva activişti de mediu, care au fost acuzaţi de specialişti că nu ascultă argumentele şi se mulţumesc să atace orice afirmaţie fără a-şi susţine poziţia.

„I-am rugat să-i respecte pe organizatori şi pe invitaţii pe care i-am adus, care au ceva de transmis locuitorilor din Albeşti. Dacă ei cred că le ştiu pe toate şi doresc să monopolizeze discuţia, nu mai avem cum să purtăm un dialog cu cetăţenii. Păţim aceste lucruri la fiecare întâlnire pe care o organizăm”, a afirmat vicepreşedintele CJC.

La rândul său, primarul din Albeşti, Gheorghe Moldovan, a anunţat că astfel de întâlniri nu pot decât să clarifice unele probleme şi unele temeri ale cetăţenilor: „Cu siguranţă, voi aduce şi alţi specialişti pe care să îi ascultăm, pentru ca apoi decizia să se ia în urma unui referendum. În prezent se vorbeşte doar de prospecţiuni. Dacă se va ajunge la faza de exploatare, ea nu se va face decât cu acordul cetăţenilor”.

Robert NENCIU, telegrafonline.ro, Joi, 21 nov.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply