Mangalia. Se strâng rândurile. „S-au lepădat de cloaca PDL-istă”

0
918

Preşedintele Organizaţiei Municipale Mangalia a PSD, primarul Claudiu Tusac: „Consilierii locali Marian Crăciun şi Dan Moldovan s-au înscris în PSD. Decizia de a se lepăda de PDL este urmarea firească a modului în care Iorguş impune membrilor de partid să trateze locuitorii din Mangalia.”

„LEPĂDARE”

Preşedintele Organizaţiei Municipale Mangalia a PSD, primarul Claudiu Tusac, afirmă că ultima şedinţă a Comitetului Executiv al Organizaţiei a fost marcată de un eveniment care „dovedeşte că filiala social democrată devine din ce în ce mai puternică, în timp ce organizaţia locală a PDL îşi subţiază rândurile”. Tusac a spus că, mai nou, în PSD s-au înscris doi foşti vicepreşedinţi ai PDL Mangalia: Marian Crăciun şi Dan Moldovan.

„Dacă Dan Moldovan a făcut acest pas abia acum, chiar dacă a fost exclus din PDL în 2010, Marian Crăciun a ieşit din cloaca portocalie a deputatului Zanfir Iorguş chiar în ziua în care s-a înscris în PSD. Decizia de a se lepăda de PDL este urmarea firească a modului în care Iorguş impune membrilor de partid să trateze locuitorii din Mangalia”, a spus Tusac. Concret, spune Tusac, conducerea PDL Mangalia a făcut presiuni asupra lui Dan Moldovan, ca şi asupra lui Marian Crăciun, pentru ca aceştia, în calitate de consilieri locali, să nu voteze proiectele de strictă necesitate pentru comunitate şi, implicit, pentru locuitorii municipiului.

„Pentru Marian Crăciun au fost mai importante interesele cetăţenilor decât interesul de gaşcă PDL-istă şi nu a dat curs ambâţurilor lui Zanfir Iorguş, care a dovedit că nu îi pasă de soarta românilor: atât ca parlamentar – atunci când a votat fără strângere de inimă ciuntirea salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale – cât şi ca preşedinte al organizaţiei PDL Mangalia – când i-a instigat pe consilierii partidului să voteze împotriva cerinţelor cetăţenilor”, a mai spus Tusac.

EXCLUŞI PENTRU COLABORAREA CU PSD

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Primarul Mangaliei a adăugat că Marian Crăciun a fost alături de el atunci când s-au dezbătut proiecte de strictă necesitate, votând pentru locuitorii din Mangalia. Este vorba despre proiecte ce au vizat: pachete pentru pensionarii cu pensii mici şi persoanele nevoiaşe, locuinţe sociale, anveloparea blocurilor, reabilitarea tramei stradale şi multe altele.

„Dan Moldovan a fost exclus din PDL în anul 2010, deoarece a dat votul în Consiliul Local Municipal pentru proiectul de buget fără să ţină cont de sugestiile lui Zanfir Iorguş. Sugestii ce erau în totală contradicţie cu interesul comunităţii, dar în perfectă consonanţă cu interesele politice de grup ale acoliţilor PDL”, a mai spus Tusac.

Joi, 29 Martie 2012, Tatian IORGA, Telegraf.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply