Sunt tânăr, doamnă…

0
741

Hai, sânge tânăr, mangalian, clocoteşte şi pe-aici !!!

Tineri, sau cei cu inima tânără, scrieţi, comentaţi, dar veniţi şi cu idei, opinii, propuneri, proiecte tinere, îndrăzneţe, să le cunoască “all the world” !

Împreună, putem face lumea mai bună !!!


Pentru toţi tinerii din Mangalia şi nu numai, dedicaţia din titlul paginii:
Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.
Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.
Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!
Mircea Dinescu.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply