Simona Halep poate juca din nou, după ce TAS i-a redus suspendarea! „Adevărul a învins, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit”, a transmis Simona, după aflarea verdictului

0
536

Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv a redus suspendarea pentru dopaj a jucătoarei de tenis Simonei Halep de la 4 ani, la 9 luni. Decizia este definitivă și sportiva se poate întoarce imediat pe teren.

Simona Halep a putut să demonstreze prin acte medicale că modificările din proba de sânge de pe pașaportul biologic au fost date de o intervenție chirurgicală. „Sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Adevărul a învins, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit”, a transmis Simona Halep după aflarea verdictului.
Suspendare de patru ani pentru dopaj în cazul fostei campioane de la Wimbledon și Roland Garros, Simona Halep, a fost redusă la 9 luni de către instanța supremă a sportului mondial, într-o decizie care reprezintă o victorie majoră pentru românca fostă nr. 1 mondial, a anunțat marți Reuters, preluând comunicatul TAS.
Completul TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de patru ani impusă de Tribunalul Independent al ITF trebuie redusă la o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023„, a precizat Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) într-un comunicat.
Decizia oficială în cazul Simonei Halep a fost deja publicată și poate fi consultată AICI.
După ce a ascultat mărturia Simonei, precum și mărturiile a numeroși experți științifici, Comisia TAS a respins în unanimitate acuzația de dopaj sanguin și a constatat în unanimitate că roxadustat din proba de urină din 29 august 2022 provenea dintr-un supliment contaminat. Doamna Halep a inițiat deja un proces împotriva companiei de suplimente Schinoussa”, se arată într-un comunicat al echipei de avocați a Simonei Halep. (…)
Continuarea, pe tvrinfo.ro


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply