A fost lansat în consultare publică programul Rabla pentru sobe. Ce alte programe vor fi lansate în acest an de Ministerul Mediului

0
430
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a susținut miercuri o conferință de presă, alături de vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu, Adrian Corbu, în cadrul căreia a fost anunțată lansarea în consultare publică a ghidului de finanțare pentru programul Rabla pentru sobe. De asemenea, au fost prezentate bugetul și programele Administrației Fondului pentru Mediu din acest an.
Programul privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor este un program pilot, cu un un buget de 500 milioane lei și se adresează solicitanților din comunele situate în 27 de județe, conform Legii muntelui nr. 197/2018.
Prin acest program, se acordă unui solicitant finanțare în procent de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare aparat de încălzire, pentru o gospodărie.
“Pentru prima oară, lansăm în consultare publică un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi, cele cu randament ineficient, aşa cum am spus mai devreme, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot să crească acest randament la peste 80%. Aşteptăm cu mare interes contribuţia comercianţilor, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din ţară şi a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim în mod suplimentar să avem şi un aer mai curat. Programul este unul pilot, ţin să precizez încă o dată acest lucru, şi se adresează pentru început comunelor din cele 27 de judeţe ale ţării, din zona montană, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, respectiv de Legea muntelui. Acolo ştim că iernile sunt mai lungi şi mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil şi altor tipuri de unităţi administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparţinătoare ale oraşelor şi ale municipiilor”, a subliniat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.
Aparatele pentru încălzirea locuințelor vor putea  folosi drept combustibil lemnul pentru foc, peleți sau bricheți, fiind acceptate inclusiv termosobele, șemineele, termoșemineele care respectă standardele din Directiva EcoDesign: putere nominală de 8kw – 35kw, randament de minimum 80%, emisii de particule (PM) sub 40mg/m3, emisii de gaze volatile sub 120 mg/m3, emisii de monoxid de carbon sub 1500 mg/m3, emisii de oxizi de azot sub 300 mg/m3.
Primăriile se pot înscrie în program prin Administrația Fondului pentru Mediu. După publicarea listei cu primăriile acceptate în program, oricine dorește să-și înlocuiască soba veche sau să cumpere o sobă modernă se poate înscrie direct în platforma informatică pusă la dispoziție de AFM, în limita bugetului alocat fiecărei primării în parte. Apoi, fiecare dintre cei care s-au înscris vor primi un voucher cu care vor putea cumpăra noua sobă.
În cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant poate transmite o singură cerere de înscriere, prin intermediul aplicaţiei informatice dedicate Programului, pusă la dispoziţia UAT-urilor pe pagina de internet a AFM.
Alt program derulat în premieră în acest an de Administrația Fondului pentru Mediu este Rabla pentru tractoare și mașini agricole, cu un buget de 500 milioane lei.

Rabla Plus va avea în 2024 un buget record de 1 miliard lei, în timp ce Rabla Clasic beneficiază de 300 milioane lei.
În ceea ce privește programul Casa Verde Fotovoltaice, acesta va avea cel mai mare buget alocat până în prezent, de 2 miliarde lei. Săptămâna Verde are un buget de 100 milioane lei.
Un alt program pilot derulat de AFM în acest an este Rangerii Juniori, care are alocat un buget de 10 milioane lei pentru ca elevii să desfășoare activități recreative în ariile protejate din țară.
Programul privind dezvoltarea infrastructurii velo în România beneficiază de 600 milioane lei în acest an.
Totodată, programul dedicat iluminatului public stradal, acesta are alocat un buget de 500 milioane lei. Totodată, 600 milioane lei sunt alocate unei noi sesiuni pentru programul de eficiență energetică în clădirile publice.
Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare va avea un buget de 1,5 miliarde lei. Programul privind refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale, va beneficia de 500 milioane lei.


Mangalia News, 18.01.2024.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply