Compania Polaris a dat startul concursului “10 cu Felicitări, pentru colectarea separată!”

0
437
Polaris M Holding, alături de Primăria Municipiului Constanța și Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța lansează, în perioada 15 – 31 ianuarie 2024, un concurs educațional cu tematică ecologică, ce se va desfășura sub denumirea “10 cu Felicitări, pentru colectarea separată!”
Polaris a amplasat o ecoinsulă în curtea Școlii Gimnaziale nr. 8, unde elevii claselor pregătitoare și ai claselor I-IV vor depune, timp de două săptămâni, deșeuri reciclabile din hârtie, carton, plastic și metal. Ecoinsula este prevăzută cu 4 compartimente, două pentru deșeuri de hârtie/carton și două pentru plastic/metal și deține un sistem de monitorizare a gradului de umplere a containerelor.
Ecoinsula cântărește deșeurile și recunoaște clasa care a făcut depunerea, prin scanarea unui cod QR. Fiecare doamnă învățătoare va primi câte un card cu care va deschide ecoinsula, iar cardul va fi asociat cu clasa pe care o reprezintă.
Concursul se desfășoară între cele 20 de clase primare, iar clasa care va colecta cea mai mare cantitate de deșeuri va fi recompensată cu o excursie la Destiny Park, București.
Înainte de începerea concursului, o echipă de la Polaris M Holding a făcut instructajul elevilor cu privire la pașii necesari pentru colectarea deșeurilor într-un mod corect, iar la final, elevii au primit flyere cu informații despre concurs și procesul de colectare separată.
Obiectivul acestui proiect este de a-i încuraja pe copii si, prin intermediul acestora, și pe părinți, să colecteze separat deșeurile reciclabile și să adopte un comportament responsabil față de mediul înconjurător prin participarea directă la procesul colectării separate. Numai în acest mod putem reintroduce în circuitul de producție o cantitatea cât mai mare de deșeurile reciclabile, astfel diminuându-se cantitatea de deșeuri depozitată la groapa de gunoi.
După finalizarea concursului, ecoinsula va fi mutată la o altă unitate de învățământ din municipiul Constanța, în concurs fiind cooptate mai multe școli.


Mangalia News, 17.01.2024.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply