Madrigal for Babies – Muzică benefică pentru bebeluși, la Art Safari, în centrul Bucureștiului (VIDEO)

0
480
Știați că există muzică benefică pentru bebeluși?
Având la bază studii aprofundate cu privire la efectului muzicii asupra copiilor cu vârste între 0 și 12 luni, precum și asupra femeilor însărcinate, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a lansat în vara acestui an „Madrigal for Babies”, un program cu experiențe muzicale, croit pe nevoile micilor melomani.

Vă puteți bucura de el la Art Safari, în centrul Bucureștiului, de joi până duminică, până pe 14 ianuarie 2024, acolo unde Corul Madrigal a pus în scenă o expoziție impresionantă. „Pe mai multe voci. O expoziție de muzică celestă” (curator: Emil Pantelimon) este un show interactiv și multisenzorial pentru toate vârstele, inclusiv pentru cele foarte fragede.

Proiectul „Madrigal for Babies” a fost realizat în colaborare cu pianista și muzicoterapeuta Angelica Postu, președinta Asociației Române de Muzicoterapie, specialist muzicoterapeut la Spitalul Universitar de Psihiatrie Charité din Berlin. Specialiști în muzicoterapie de la spitalul german, alături de specialiștii Corului Madrigal, au conceput repertorii care cresc semnificativ starea de bine a copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 1 an, dar și a celor aflați încă în burtica mamei. (…).

Citiți continuarea pe itsybitsy.ro


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply