Târgul de Carte, Folk și Poezie aduce la 2 Mai scriitori și poeți remarcabili, dar și pe unii dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk

0
950
Evenimentele noastre nu se opresc! Astăzi schimbăm puțin registrul și ne îndreptăm spre …folk! Dar nu oricum, ci însoțit de lansări de carte, seri de poezie și sesiuni de discuții libere cu oameni care si-au dedicat viața scrisului! Astăzi începe Târgul de Carte, Folk și Poezie!
Ne vedem diseară, la Căminul Cultural din 2 Mai cu scriitorul Ștefan Doroftei Doimăneanu, de la ora 17.00 și artistul Cosmin Vaman.
Târgul de Carte va fi deschis zilnic între orele 12.00-22.00.
În perioada 7-14 august, stațiunea 2 Mai se va transforma într-un veritabil paradis cultural, unde pasionații de literatură și muzică folk se vor întâlni pentru un eveniment de neuitat: Târgul de Carte, Folk și Poezie.
Cu un program bogat și variat, acest târg aduce în fața publicului nume de scriitori și poeți remarcabili, care vor împărtăși cu toții pasiunea pentru cuvânt și frumosul din versuri. Printre invitații speciali se numără: Profesor Doctor în Istorie Adrian Cioroianu, cunoscut pentru cercetările sale istorice, Ștefan Doroftei Doimăneanu, un scriitor plin de sensibilitate și imaginație, Sorin Poclitaru, Dan Niță, un scriitor versatil și talentat, Luiza Cala, cu versurile ei învăluite în mister și simbolism, scriitoarea Ali Ștefănescu, o prezență inconfundabilă în literatura română și Ramona Opriș, o autoare care cucerește cititorii cu emoția și profunzimea creațiilor sale.
În cadrul acestui târg, vei avea ocazia unică să intri în contact direct cu acești artiști și să împărtășești cu ei gânduri și impresii despre literatură și viață.
Pe lângă expoziția de cărți și întâlnirile cu autorii, sectiunea de recital folk va aduce pe scenă câțiva dintre cei mai apreciați cântăreți ai genului. Cosmin Vaman, Maria Rainea, Vasi Cimpeanu, Catalin Stepa, Radu Craciunescu, Mihaela Draganescu și Walter Ghicolescu vor încânta publicul cu acordurile lor calde și poveștile spuse în versuri.
Pe parcursul a 7 zile, atmosfera va fi incendiară, iar energia creativă va vibra în aer. Târgul de Carte Folk și Poezie va fi un prilej de a te îmbogăți spiritual, de a descoperi noi talente și de a te conecta cu arta într-un mod unic și emoționant.
Dacă ești pasionat de literatură și muzică folk, sau pur și simplu cauți o experiență culturală de neuitat într-un peisaj de vis, nu rata această oportunitate de a fi parte din Târgul de Carte Folk și Poezie în minunata stațiune 2 Mai!
Intrarea liberă.
Activitatea de luni, 7 august, începe la ora 17.00, iar în celelalte seri ale Târgului, evenimentele au loc de la ora 19.00.


Mangalia News, 07.08.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply