Fănică Lupu, balerin și coregraf, talentat și controversat.
Despre o mochetă salvatoare, dacă vrei să ai onoare.
Eram director adjunct la Teatrul Liric doar de vreo trei luni, prin anul 1987, deși încă locuiam în Coiciu, când directoarea de aici și de pe atunci se cam săturase de mine și de faptul că trebuia să am grijă tot timpul și de Teatrul de Păpuși și de Teatrul Dramatic și de Teatrul Liric și de agenția de bilete și de toate atelierele tuturor teatrelor și de tot sistemul de transport și de Teatrul de vară din Mamaia și de toate clădirile etc., iar când mă căuta într-o parte eu eram în cealaltă. Ar fi vrut să fiu toată ziua doar la cheremul dumneaei, la dânsa în birou dacă se putea și să mă trimită pe unde credea de cuviință. Era foarte ambițioasă și permanent îngrijorată, vrând să arate tuturor că dânsa este acolo un fel de l’ombelico del mondo. Așa că, hodoronc-tronc, ne convoacă într-o dimineață pe mine, pe contabilul șef Bobe Vasile și pe șeful secției de balet Fănică Lupu, care era și secretarul organizației de partid de la Teatrul Liric, ca să mergem la Comitetul orășenesc de partid, secția de cultură, unde ne așteptau tovarășa președinte și un vicepreședinte care știau destul de bine cum merg treburile pe la Teatre și care cum și de ce își vede de ce are de făcut fiecare.
– “Nu se mai poate – așa și pe dincolo – trebuie să renunțăm la tovarășul Haleț, care nu face nimic toată ziua și dacă nu am fi noi, ceilalți, s-ar duce totul de râpă imediat!”, zice șefa mea, tare îmbufnată și pusă pe fapte mari, chiar dacă rele și prostești. Cred că nu își imagina cum am apărut pe acolo director fără să i se ceară consimțământul. Nu cred că ar fi vrut pe altcineva, pentru că nu era în stare. Nu se pricepea la oameni.
Deși puțin surprins de situația destul de jenantă, zâmbeam și parcă mă încerca un gând de revenire la fostul meu loc de muncă, unde câștigam dublu și eram mult mai relaxat. Acolo doi și cu doi erau împreună mereu și făceau întotdeauna patru, în timp ce aici totul era cum voia artistul și cum erau mofturile tovarășei directoare care voia să fie în toate și ”în cele ce mâine vor râde la soare”.
Cu multă dibăcie, li s-a dat cuvântul celor prezenți la dezbatere, aleși probabil ca fiind oameni de bază în distrugerea mea atunci pe loc și imediat. Bobe Vasile, directorul economic, zice pe scurt că dânsul nu știe despre ce este vorba și că până în prezent nu are ce să-mi reproșeze și că în general dânsul poate constata în actele contabile multe lucruri și bune și rele pentru că așa sunt făcute actele astea care știu să vorbească în felul lor și doar așa cum trebuie.
– “Până acum, directorul Haleț nu m-a încurcat cu nimic și nu am ce să îi reproșez”. Declarație șocantă și pentru mine, dar mai ales pentru zvăpăiata directoare, uluită că domnul contabil șef, așa era în acte, își permite să o contrazică de față cu atâta lume bună. Lovitura măiastră însă a venit de acolo de unde nimeni nu se aștepta la așa ceva. Trebuie să recunosc că în acel moment vedeam uluit cu ochii mei că mai există și oameni de caracter și că în momente importante dacă ai noroc de astfel de oameni totul se poate schimba în bine sau în rău doar din câteva cuvinte. Fănică Lupu, considerat omul de bază și de mare încredere al Teatrului Liric și în mod deosebit al tinerei directoare, strică toată lucrătura prost pusă la cale declarând cu sinceritate un mare adevăr:
– “Tovarășa președinte, în trei luni de când e la noi, omul ăsta ne-a făcut o mochetă nouă de scenă pentru balet ,cum eu nu am mai pomenit de când sunt la acest Teatru”.
Nu-mi trebuia mult timp de când m-am dus acolo să lucrez și să las în urma mea fapte bune ca să aflu ce le trebuie. Trupa de balet de la Teatrul Liric nu avea mochetă specială pentru balet! Dansau pe niște cârpe iar scena era uzată îndelung și avea niște găuri de toată frumusețea, nedorite de loc pe acolo. Am sunat la Opera din București și mi-au povestit tehnicienii lor cum se face o mochetă de scenă bună, ideală, pentru balet. Nimeni nu avea bani să cumpere așa ceva din occident, ceva profesional.
Cei de la Teatrul de balet condus de Oleg Danovschi aveau una din Germania, cumpărată de impresarul neamț. Aflu așadar că am nevoie de trei straturi de pânză resistentă specială, așa numita pânză decor, bine îmbibată în ulei de in sicativat (mi-au trebuit vreo sută de litri!) totul întărit zile în șir cu mult praf de cretă de la noi de la Basarabi. M-am apucat imediat de lucru, aveam specialiști de mare clasă la atelierele teatrului și a ieșit ceva excelent, ca la carte. Și moale și rezistentă. Nici prea aspră, nici prea bățoasă. Când vrei să faci un lucru bun îți iese și toată lumea te ajută!
– “Ia plecați la treaba voastră și să nu vă mai prind pe aici cu astfel de prostii, nu vă e rușine!”, ne-a gonit din birou președinta secției de cultură de la Comitetul Orășenesc de partid Constanța. Pe atunci partidul se ocupa cu de toate, în așa fel încât oamenii muncii să își vadă de treabă, să aibă ce le trebuie și să nu se încaiere ca proștii. Sau așa trebuia să știm noi și să mulțumim din inimă partidului.
În astfel de momente îmi aduceam aminte de spusele fostului meu director general de la TAGCM, tovarășul Georgescu, când îi comunica inginerului-șef Eduard Matinca, fostul meu șef direct: “Mai ține-i locul liber lui Haleț vreo două luni. Se va întoarce, nu știe unde s-a dus și în ce s-a băgat”. “Nu se mai întoarce, tovarășe director, nu îl știți dumneavoastră pe Haleț!”
De atunci ascultam ce se spune, mai bine sau mai rău, despre renumitul Fănică Lupu, dar nu îi mai credeam pe bârfitori pe de-a-ntregul. Eu aflasem concret, uluitor și pe neașteptate, că este om serios, de mare caracter! Important lucru și greu de găsit prin teatre. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească.
MN: Alte scrieri ale prietenului drag Gigi Haleț, realizate în stilul său fermecător, inconfundabil și publicate de Mangalia News, puteți citi AICI.
Mangalia News, 20.07.2022.
