Ştefan Doroftei – MONOGRAFIA SATULUI 2 MAI – episodul 5 – Viața în comunitate

0
194
carturesti.ro%20
De-a lungul anilor, în viaţa publică a comunităţii s-au remarcat anumiţi cetăţeni, care, cu multă seriozitate şi conştiinţă civică, au devenit adevăraţi stâlpi ai satului. Devotaţi unor concepte politice (în ziua de azi interzise), au contribuit la dezvoltarea şi înfrumuseţarea acestui colţ de rai, pentru binele locuitorilor şi al turiştilor ce luau cu asalt satul an de an.

În efervescenţa „creatoare” a perioadei de după al doilea război mondial, după instaurarea comunismului şi mult timp după aceia, mulţi săteni, cu conştiinţe curate, au adus o contribuţie deosebită la dezvoltarea turismului în această zonă, făcând ca numele satului să ajungă pe buzele şi în preferinţele multor oameni de seamă, slujitori ai artelor, ai învăţământului, sau ai industriei aflată în plin avânt.

„Omul sfinţeşte locul”, spune o vorbă de spirit din popor, dar acest loc, un colţ de rai vrăjit de marea atât de vestită, datorită calităţilor ei curative şi a confortului răcoros din zilele toride, era sfinţit și de Dumnezeu. Nu numai cu frumuseţe mirifică, ci şi cu oameni de soi, care se scoteau de multe ori pe ei din ecuaţie, în favoarea celor mulţi. Că se chemau Ciocârlan, Dragomir, Doroftei, Alexsoiu, Platon, Trucmel, Carnei, Marica, Munteanu, Manda, Liță, Ivan, Dumitru, Pricop, Soium, Oancea, Assan etc…, cu toții au contribuit la așezarea acestei localități printre cele mai civilizate și mai frumoase de pe întreg litoralul.
Polițiștii șefi de post, ca Iosipescu sau Vătășelu au vegheat cu mult succes la ordinea constituțională, la prevenirea și diminuarea înfracțiunilor în localitate.
Preotul Măldăianu, refăcând cu ajutorul sătenilor biserica din sat, a slujit întreaga comunitate din punct de vedere spiritual, fiind aproape de sufletul oamenilor, atât a credincioșilor cât și a celor necredincioși. Astăzi îl secondează cu mult respect și înțelepciune, fiul său Laurențiu, un om parcă anume ales de Dumnezeu, să dăruiască din sufletul lui oamenilor, credință, putere și înțelepciune.

Școala din sat, cu patru săli de clasă, o săliță de sport, o încăpere cu materiale școlare pentru studiu și o cancelarie, a fost cu adevărat un lăcaș de învățământ. Cu scuzele de rigoare pentru întreg corpul profesoral, voi aminti doar câțiva profesori pe care am avut șansa să îi cunosc personal: – Maria Iosipecu, Elena Enescu (la clasele elementare), Georgescu – fost director (prof. de geografie), Bolocan-fost director (prof. de limba română), Moldoveanu (prof. de matematică și instructor de dansuri populare), Vlădescu (prof. de chimie), Pascu (prof. de biologie) și toți ceilalți ce au fost numiți temporar să predea la catedrele deficitare. Ei au educat și modelat conștiințele multor generații de elevi, care mai târziu au ajuns stâlpi de bază ai societății românești, sau personalități proeminente în cultură, avocatură, sociologie etc…

Nicu Bărbuceanu, Ștefan Doroftei, Nelu Dragomir, Murat Soium, Daniela Doroftei, Iulia Dumitru etc…, sunt o parte din elevii formați la școala din 2 Mai, de unde și-au luat zborul spre studii liceale și superioare ajungând mai apoi personalități cu renume în profesiile lor.
În anii `60, școala înființase un mic ansamblu de dansuri populare, cu care a câștigat premii și diplome la diverse concursuri organizate de conducerea inspectoratului regional sau mai târziu pe județ.

La Căminul cultural, școala organiza în fiecare an serbări școlare, unde în fața profesorilor, a părinților și a invitaților speciali, se acordau premii pentru rezultate foarte bune la învățătură și diplome de merit pentru alte activități (sportive, culturale).
Mai organiza carnavaluri pentru elevi, excursii și tabere în țară și mici ateliere pentru talentații la meșterit. Elevii din școală, indiferent de clasă, participau în toamna fiecărui an prin activități practice, la culegerea legumelor din câmp, la culesul viei ce aparținea localității și la culesul porumbului (timp de două săptămâni).
Viața sătenilor a fost foarte mult influențată de apariția în zonă a turiștilor. După 1950, localitatea aflată la capătul țării, a devenit refugiul oamenilor de cultură, din toate domeniile (film, teatru, literatură, pictură, sculptură, muzică) artiști ce încercau să se elibereze de stresul din marile orașe ale țării.

Viața culturală
În 2 Mai, viața culturală și spirituală nu a încetat niciodată. Ca și în întreaga regiune a Dobrogei, cultura a fost și este un produs al istoriei acestor meleaguri. Deși foarte diferite din perspectiva confesiunii spirituale și a tradițiilor culturale și culinare moștenite din străbuni, grupurile comunitare au reușit să valorifice unicitatea coabitării în această mică localitate, apropiindu-se unii de alții și învățând unii de la alții. Fiecare etnie a încercat să-și păstreze nealterată identitatea culturală cu tradițiile ei, dar interconexiunea socială a influențat cultura fiecăreia. La început, tradițiile românilor plecați din diverse colțuri ale României și stabiliți în localitate s-au amestecat cu cele specifice Dobrogei (foarte aproape de sat se aflau localitățile Mangalia, Limanu, Hagieni și Albești). Încet încet s-au racordat la cultura și obiceiurile Dobrogei, transmițându-le mai departe generațiilor noi. Obiceiurile de Crăciun și anul nou s-au păstrat cu sfințenie. Portul popular, muzica populară și dansul popular, specifice Dobrogei au fost imediat asimilate. La nunți, botezuri, petreceri de tot felul se cântă și muzică dobrogeană, se dansează pe ritmuri populare specifice (Hora la Bătaie, Sârba Dobrogeană, Geamparalele, Ofițereasca, Fedeleșul, Mătura, etc…) sau preluate din alte zone (Cadâneasca, Brașoveanca, Brâul, Hora Moldovenească, Mușamaua)
Comunitatea lipovenească are propriile ei tradiții și obiceiuri specifice. Acestea tradiții îi definesc pe lipoveni, ca pe niște oameni care nu au uitat niciodată cine sunt și de unde au venit. Pentru credința și obiceiurile lor și-au părăsit casele și țara de origine, căutând să-și întemeieze alte cămine pe plaiurile dobrogene. Costumația și ritualurile lor de sărbătoare aparțin starovenilor ruși. La sărbători, femeile poartă sarafane lungi și largi la poale, baticuri înflorate și chichie (khicită) – un fel de bonetă (numai de femeile căsătorite). Bărbații au pantaloni negrii lungi, o cămașă albă sau bleu mai lungă și o cingătoare multicoloră numită pois. Folosesc pantofi dar uneori și cizme de piele. Dansurile și muzica lor sunt asemănătoare celor rusești (Kalinka, Katiușa, Cazacioc Reabinușka), având anumite inflexiuni moderniste.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Comunitatea tătară din ce în ce mai numeroasă, și-a păstrat o tradiție orientală prin folclor, preluând foarte multe elemente artistice de la diverse popoare de origine turanică. Fiind musulmani, respectă canoanele acestei religii, au propriile lor sărbători, cele mai importante fiind „Kurban Bayram” sărbătoarea sacrificiului (marchează sfârșitul pelerinajului ritual comunitar la Mecca), și „Ramadam Bayram”, sărbătoarea întreruperii postului (în luna ramazan a anului musulman, se închid porțile iadului, Satana este legat în lanțuri și se deschid porțile raiului). La nunțile lor, au preluat de la creștini obiceiul martorilor cununiei (naș și nașă).

La evenimente deosebite (nunți botezuri, zile onomastice sau chefuri particulare), există un mare amestec de muzică și dans aparținând tradițiilor fiecărei comunități, ca un limbaj al armoniei sociale din localitate. Și cum coexistența culturală este un element social al al dezvoltării, infrastructura culturală trebuie să fie sprijinită cu prioritate de conducerea administrativă a localității. Organizarea de festivaluri școlare, de petreceri comunitare decente, de marcare a unor aniversări (ziua comunei, ziua satului), prin invitarea unor artiști populari dobrogeni consacrați sau a unor celebrități naționale, pentru a concerta pe noua scenă a căminului cultural, sunt câteva elemente ce pot influența noile generații de copii și adolescenți să nu își uite strămoșii, tradițiile și originea etnică.

Turismul
În 2 Mai, turismul a devenit un fapt cert începând cu anii 1950. Acesta își are rădăcinile în perioada interbelică, când prin localitate trecea în Regina Maria (1875–1938), în drumul ei spre Balcic (reședința de vară), însoțită de alaiul ei format din protipendada oamenilor de cultură și artă ai României.
După primul război mondial, călătorind prin Dobrogea, ajunsă în zona Balcicului, Regina Maria s-a îndrăgostit de o „limbă de pământ” aflată pe malul mării, care i-a răscolit amintirile din copilăria ei, petrecută o perioadă în Malta. Atunci a dispus cumpărarea terenului și ridicarea în zonă a unei vile, pe care a modernizat-o mai apoi, și a numit-o castel. Lucrarea executată după planurile arhitectului Emil Guneș, a fost finalizată în anul 1929. Vila – castel devenea reședința de vară preferată a Reginei Maria, fiind denumită „Cuibul singuratic”. Cum regina era supranumită protectoarea artelor în România, în jurul ei se adunau mulți artiști de seamă (scriitori, artiști plastici, profesori universitari, actori, muzicieni etc…). Ca să ajungă la Balcic, ei treceau prin mica localitate 2 Mai, admirând plajele foarte mari ale acestui sat. În 1940, partea de sud a Dobrogei a fost retrocedată Bulgariei. Cadrilaterul și orașul Balcic au fost preluate de către autoritățile bulgare.

Abia după cel de-al doilea război mondial, mare parte a alaiului plin de artiști permanenți ai reginei, a căutat un alt loc de vacanță și refugiu în zona de sud a Dobrogei. Astfel, 2 Maiul devenea ținta lor preferată. Printre primii veniți în 2 Mai, s-au numărat personalități ca Alexandru Paleologu, Titus Popovici, Irina Petrescu, Dorin Dron, Johnny Răducanu.
Atrași de lumea artistică ce începuse să frecventeze satul, în anul 1954, poeta Nina Cassian a vizitat 2 Maiul, împreună cu soțul ei Al.I. Ștefănescu și prietenul lor Vasile Dumitrescu, care procurase o autorizație pentru petrecerea câtorva zile în zonă. (Potrivit legii la acea vreme, localitățile de frontieră nu puteau găzdui turiști decât cu acordul autorităților.) Ninei Cassian i-au plăcut atât de mult locurile, încât an de an poeta și-a petrecut verile la 2 Mai. Astfel într-o destăinuire făcută în scris, aceasta spunea: – „2 Mai, este un sat lângă Mangalia, cu plaja direct din ogradă. Aici scriu poezie, regăsindu-mă într-un sfârșit”.
,,O vrajă e-n toate, o vrajă…/ Marea cu sclipătul/ Și albele păsări pe plajă,/ Și iarba subțire ca țipătul…/ Ce încremenită paragină…/ Sub plajă-n cămara adâncă/ De veacuri, nisipul se macină…/ Cronos copii-și mănâncă”. (Nina Cassian – Peisaj).
La început a fost foarte greu. Erau multe constrângeri impuse de autorități și de armată. Dar ca întotdeauna, regulile erau de multe ori încălcate. Promotoarea încălcării unor norme de conduită impuse de regim, a fost chiar poeta Nina Cassian. Prin felul ei de a fi, prin libertatea totală pe care și-o oferea sieși, a inventat nudismul pe plajă la 2 Mai, considerând că acest mod de a face plajă este „o descătușare totală din legile universale ale pudismului”. Alungată de pe plaja principală de sătencele măritate (grădinile gospodăriilor lor se întindeau până la plajă), pentru că bărbații lor își făceau ades de lucru prin grădini deși nu era necesar în mijlocul verii, Nina Cassian s-a retras pe plaja din sud, considerată în afara satului. Acolo era admirată zilnic de ostașii Armatei române, încartiruiți în Unitatea Militară ce se afla în dreptul plajei, ceva mai sus, pe deal, demonstrând tuturor care o priveau, că un corp excepțional de frumos, se poate bucura integral de mângâierea razelor de soare, de lumină, de apă, de răcoarea brizei sau de ochii atât de curioși ai unor spectatori nevăzuți dar pe care îi știa acolo. Timp de patruzeci de ani, pe timp de vară a fost nelipsită din sat, încurajând foarte multe persoane să facă nudism. „La 2 Mai -spunea Nina Cassian, mă întorc într-o grădină paradisiacă, în care sentimentele negative cum ar fi rușinea, vinovăția și teama, își pierd semnificația”. Era enigmatică, exuberantă, afișând o totală nepăsare, sub un singur stindard – LIBERTATE TOTALĂ.

Cu timpul, lista celebrităților se mărea de la an la an. Astfel, au început să frecventeze 2 Mai-ul, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Virgil Ogășanu, Jorj Voicu, Magda Barbu, Olga Tudorache, Iurie Darie, Valeriu Pantazii, Nichita Stănescu, Sergiu Cioiu, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mihai Buculei, Sergiu Nicolaescu Ileana Stana Ionescu, Vladimir Găitan și mulți alții. Multe secvențe din filme românești s-au filmat la 2 Mai. „Bătălie pentru Roma” (1968), „Nemuritorii” 1974, „Acasă la tata” etc…
În timpul sezonului estival, petrecerile de noapte din curțile gazdelor, se desfășurau într-o succesiune bine regizată de turiști, cu cântece, poezie, șprițuri, glume și mici scenete umoristice. Se făceau băi la miezul nopții sau în zori, la răsăritul soarelui.

Departe de ochii vigilenți ai socialismului și apoi ai comunismului, 2 Maiul devenise un fel de „zonă liberă” de politică și prejudecăți. Chiar și unii membrii ai nomenclaturii își petreceau vacanțele la 2 Mai alături de artiști, de personalul din ambasadele străine de la București, și de studenții evadați din centre universitare (București, Cluj, Timișoara, Iași) uitând pentru o scurtă perioadă de timp de dogme și de religia politică.
Extraordinar de relevant devenise faptul că, spiritul de comunitate format în 2 Mai, era diferit față de cel pe care îl promova politica social-socialistă din România, și se datora în principal modului de petrecere a timpului liber al acelor oameni (turiști români și străini), într-o libertate adevărată, permisă și de regimul de la putere. Ascultându-i pe Sergiu Cioiu sau pe Mircea Florian prin curțile sau grădinile 2 Maiului și nu pe scenele comuniste din orașele mari, te considerai un norocos ce a reușit să se plimbe printre îngeri într-un Colț de Rai aflat pe pământ. Turiștii vin și acum în 2 Mai. Oameni simpli, familiști, actori regizori, ziariști, studenți, mai puțin celebri ca altădată dar la fel de inimoși, recuceresc anual cu pașii lor satul, scoțându-l din amorțeală, contribuind la dezvoltarea lui economică și socială.

2 Mai, un sat cu adevărat românesc, a fost și va rămâne un reper al spațiului liber, unde timpul, necazurile și spiritul neconstrâns al unui popor se reunesc în fiecare vară într-o înfrățire a cerului cu marea, a binelui cu a foarte binelui, a frumosului cu mirificul și în mod special al îmbrăcatului cu dezbrăcatul.
Va urma.

MN: Alte articole de și despre Ștefan Doroftei Doimăneanu, publicate de Mangalia News, puteți citi AICI.


Mangalia News, 17.07.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply