Pe Dana O’Connor o cunoscuse încă de pe vremea când ea avea 17 ani, chiar în ziua în care îşi serba împlinirea acestei vârste, prezenţa lui la petrecere fiind în calitate de partener al uneia dintre prietenele sărbătoritei.
Dana era îmbrăcată într-o rochiţă, cea mai scurtă dintre toate pe care le avea, roşie ca focul, cu bretele subţiri, lăsându-i spatele gol, ce-i punea în valoare pielea albă şi părul castaniu-roşcat.
Era singură, lucru care în egală măsură îl miră, dar îl şi bucură pe Columcille, care, victimă a unui „Coup de foudre”, întrezărise o şansă de a se apropia de ea.
– Singurică…, singurică?, o întrebă, folosind cea mai banală şi răsuflată abordare din toate timpurile.
Dana, care îl remarcase din prima clipă în care intrase pe uşă, înţelesese pe loc, după intonaţia glumeaţă, că „banala formă de agăţare”, fusese una premeditată.
Era flatată! Abia ce terminase şcoala şi el, cu 5 ani mai mare, dintre toate fetele frumoase prezente la party, o alesese tocmai pe ea. Si unde mai pui faptul că venise însoţit de o blondă voluptuoasă, cu „picioarele până la gât”…
– Da, singurică. Singurică-singurică!
– Te înşeli, domnişoară…
– Dana, Dana Mc’Tommyny.
– Te înşeli, domnişoară Dana Mc’Tommyny, pentru că de acum încolo, oricât de mult te vei îndoi, eu îţi voi fi partener.
– Până când moartea ne va despărţi, nu?, râse Dana.
– Domnişoară Dana Mc’Tommyny, şi viitoare doamnă O’Connor, dacă a fost o cerere de căsătorie… ei bine, accept.
– Noi, râse Dana din nou, stabilind cu această ocazie un veritabil record mondial, demn de The Guinness Book of Records¹, o căsătorie pusă la cale după doar cinci minute.
Nu a fost nici după cinci minute şi nici după o lungă logodnă, de fapt, săriseră peste această etapă-purgatoriu, căsătorindu-se după numai o lună, perioadă în care ea fusese exilată în Ennis.
Între timp, aflase multe despre Dana, doar întrebând-o, cu naivitatea specifică vârstei şi sufletului curat pe care îl avea, îi dăduse pe loc răspuns complet şi cinstit.
– Tu, Dana Mc’Tommyny, eşti singură la părinţi? Cine sunt ei şi cu ce se ocupă?
– Nu ştiu ce-mi fac părinţii acum, alese Dana o abordare glumeaţă, deşi nu o părăsise durerea din suflet a pierderii lor, cei ce mi-au dat viaţă, John şi Beatrice, este foarte probabil să se plictisească ca naiba în Eden. Șoseaua o făcea spre Dublin la dreapta, dar tata a ales să meargă drept, intrând cu peste 100 km/h într-un copac. Sunt orfană încă de când aveam 10 ani şi, de atunci, până în zilele noastre, am fost crescută de soră-mea, Marion, actualmente, după căsătorie, mutată în Ennis… lăsându-mă singurică cu doar o lună în urmă.
– Singurică eşti acum… dar înainte?
Dana ştia foarte bine la ce „singurătate” anume făcea el referire, aşa că, devoalându-şi intenţia de a îl accepta ca iubit, răspunse, roşind:
– Până la tine am avut trei iubiţi, cu primul fiind aproape măritată.
– Trei iubiţi?? Aproape măritată?!
– Eram pe cale să mă mărit, chiar cu primul iubit. Aveam cinci ani şi el tot atâţia. Am primit de la el un inel de sticlă, dar cum măritişul înseamnă copii şi, desigur, nu mi se părea să fi avut chiar vârsta potrivită… l-am refuzat.
– M-am lămurit, spuse uşurat O’Connor. Al doilea?
– Următorul iubit, a fost un pui de franţuzoaică cu un algerian, pe când aveam deja opt ani. M-a întrebat dacă poate să mă sărute şi eu l-am lăsat, dar nu mi-a plăcut deloc ce-am simţit…Mi-a vârât limba cât a putut el de adânc în gura mea. Oribil! A fost atât de scârbos, încât mi-au trebuit şase ani până să accept un nou iubit. Asta, cea de-a treia, a fost cea mai lungă relaţie a mea de până acum. A ţinut mai bine de un an. N-a trecut o zi să nu ne sărutăm şi să ne mângâiem unul pe altul cel puţin o jumătate de oră…
– Încontinuu sau per total?
Dându-şi seama şi ea cât au sunat de aiurea vorbele sale, îi răspunse, cu un zâmbet atât de frumos, că l-ar fi băgat în păcat şi pe cel mai evlavios călugăr:
– În total, desigur. Era plăcut, dar când mâinile lui nu s-au mai mulţumit să-mi mângâie sânii pe deasupra bluzei şi pulpele peste fustă, ci pe dedesubt, ştiind care urma să îi fie următoarea mişcare, mi s-a părut cam prea mult. Nu am deloc experienţă practică, dar, teoretic, ştiu totul…
– Adică?
– Da, răspunse Dana, roşie ca racul în obraz de ruşine, sunt virgină.
Columcille, plin de tact – care nu-i lipsea defel când avea interes, deşi ar fi avut destule de mărturisit, nu pomeni nimic despre niciuna dintre iubitele sale, compensatoriu ţinându-i o lungă prelegere despre celţi şi despre obârşia sa.
Dar nu o făcu înainte de a îi spune că şi el era orfan de ceva vreme şi că părinţii săi pieriseră înt-un accident auto, culmea, la fel, când se îndreptau spre Dublin.
…
Epilog
Undeva, în Timp şi în Spaţiu, periplul abia început al celor doi era privit cu mare atenţie de două perechi de ochi, cei ai Creatoarei şi cei ai Tatălui Omului.
– Nu am să încetez să mă mir niciodată cât de creduli pot fi oamenii, cât de uşor au acceptat amândoi ideea că se află pe acelaşi Pământ…
– Da, Doamne, răspunse zâmbind Creatoarea, dar uite ce pereche frumoasă fac Adam şi Lilith. Pariez că ei vor reuşi.
(fragment din romanul ”Ultimul Adam”, de Lucian Ciuchiţă, în curs de apariţie).
MN: Jurnalist, poet, romancier, dramaturg, filosof și scenarist român redutabil, doctor în Cibernetică și Statistică, profesor universitar, cercetător științific asociat la Academia Română, scriitorul Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News. Volumele ce poartă semnătura sa pot fi procurate și de AICI.
Mangalia News, 17.07.2022.
