Rebada – câinele de nota 10 al jandarmeriei constănţene şi instructorul său, ies la pensie, dar rămân împreună

0
389

În aceste zile, ne despărţim de „colega” noastră patrupedă, Rebada, unul dintre cei mai buni câini de serviciu pe care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanta i-a avut, de-a lungul timpului.

Împreună cu instructorul său, plutonier adjutant şef Anefi Sunai, au format timp de aproape 9 ani un cuplu chino-technic foarte bine pregatit, participând la zeci de misiuni de menţinere a ordinii publice, cu ocazia diferitelor evenimente culturale, de protest, sportive, vizite oficiale şi altele.

De fiecare dată, rezultatele au fost pe masura pregatirii lor. De asemenea, Rebada a facut deliciul invitaţilor şi mai ales al copiilor prezenţi la exerciţiile demonstrative, evidenţiindu-se prin calmitatea şi disciplina unei gazde bine crescute. Dar, mai multe aspecte despre ea ne povesteşte chiar instructorul său, plutonier adjutant şef Anefi Sunai, fost luptător în cadrul grupei antitero/acţiuni speciale:

“Povestea noastră a început în urmă cu aproape 9 ani, când mi-a fost repartizată pentru a o pregăti şi antrena în specialitatea intervenţie. Astfel că, după perioada de acomodare / predresaj, au urmat zeci de ore de munca specifică, în care, împreună, am învăţat şi trecut gradual dintr-o etapa în alta, cu maximumul de eficienţă, toată tematica impusă. Acestea au fost consemnate de fiecare dată în carnetul de evidenţă al câinelui de serviciu, de către comisiile de specialitate din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, unde ne-am specializat, iar anual am luat atestările cu note de zece la toate probele, Rebada fiind încadrată în categoria de performanţă I. Astfel, Rebada şi-a dovedit din plin abilităţile de câine de serviciu, dar mai presus de atât, mi-a devenit un partener de încredere în executarea misiunilor încredinţate”.

Pe scurt, aceasta este frumoasa poveste profesională a acestui cuplu chino-technic, care s-a născut, s-a maturizat şi a ajuns astăzi în binemeritatul moment al trecerii în rezervă. Dincolo de acest moment al încheierii activităţii, prietenia dintre cei doi rămâne, Rebada fiind şi pe mai departe în îngrijirea instructorului ei.

Relaxare plăcută, Rebada, alături de instructorul tău, căruia îi dorim o pensie cât mai lungă!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 13.07.2022. (sursa: IJJ Constanța).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply