Ştefan Doroftei – Ultimul romantic din 2 Mai – povestea continuă – NUDY BAR – petrecere cu „cântec” [Foto/VIDEO]

0
503
carturesti.ro%20

25 august 199… Împlineam o vârstă rotundă. Pentru mine era o zi de mare sărbătoare. Încă de dimineaţă am început pregătirile pentru ceea ce trebuia să fie un chef de zile mari. Sezonul estival era pe sfârşite. În câteva zile urma să se golească întreg satul de turişti. Şi ca de obicei, doar eu şi câţiva prieteni împătimiţi de mare, de soare, de nisipul fin şi mai ales de satul 2 Mai, mai rămâneam până pe la jumătatea lui septembrie. 2 Mai-ul, supranumit „Colţ de Rai”, era considerat pe atunci cel mai frumos sat turistic de pe întreg litoralul românesc. Nudy Bar-ul, localul nostru preferat, aflat peste drum de plaja nudiștilor, era pregătit pentru a găzdui o frumoasă petrecere de final de sezon.

Era ziua mea, dar şi ziua în care prietenii mei din localitate şi din ţară se adunau cu toţii la Nudy Bar, pentru a-şi lua rămas bun unii de la alţii. Cu toţii contribuiau la această masă festivă iar pregătirile trebuiau să fie pe măsură. Eu eram cel sărbătorit, tot eu eram și organizatorul întregii petreceri. Programul era simplu, dar necesita un control amănunţit în toată desfăşurarea sa. La ora 14, se aduna toată lumea. Socializam, ne cinsteam cu un pahar, înfulecam ceva de mâncare, cântam şi dansam până spre seară. Apoi câteva ore de odihnă după care, petrecerea urma să continue pe plajă până dimineaţa, în faţa unui foc de tabără uriaș.
Pe la ora 10, am venit la bar însoţit de câţiva prieteni pe care îi chemasem ca să mă ajute la organizarea evenimentului. Patronii barului Tavi și Coca Creta, erau pe terasă la o cafea. Erau prietenii mei, niște oameni extraordinari, bine-cunoscuți tuturor. Ei, împreună cu asociații lor Vasile și Gina Ștefan urmau să mă ajute cu bucătăria și cu supravegherea desfășurării evenimentului. M-am așezat lângă ei, am schimbat niște politețuri, apoi am făcut o baie de înviorare. Un pic mai târziu, echipat sportiv am mers pe terasă. Am început să aranjăm mesele în aşa fel încât toţi cei ce se adunau să aibă posibilitatea să se vadă unii pe alții şi să ciocnească un pahar cu băutura preferată. Barul avea bucătărie, dar în acea zi, convenisem să facem un grătar uriaş, cu delicatese tradiţionale: mici, cârnaţi, fripturi, şi legume coapte. Aveam în plan şi o saramură dobrogeană de chefal, dar pentru a doua zi de dimineaţă, la dregerea obişnuită.
Am descărcat câteva kilograme de carne, mititei făcuți special de turcii din Mangalia, cârnați și pește și le-am pus pe toate la rece.
Împreună cu patronii, cu barmanul și personalul de la bucătărie, am decorat mesele cu tot ce era necesar pentru o agapă pe cinste. Frigiderele erau încărcate încă de dimineață cu bere, vin, sucuri și apă minerală. Am mai adăugat eu, câteva sticle cu băuturi fine.
La acea petrecere avem și câțiva invitați speciali din București. Erau câțiva cascadori profesioniști (Viorel Plăvițu, Marian Chirvase, Paul Fister, Adrian Pavlovschi și Constantin Păun, zis Telu). Se aflau în 2 Mai de o zi și veniseră special pentru mine. Erau cazați la vila lui Sergiu Nicolaescu aflată sus pe deal. Nu făceau parte din gașcă, dar nu era nevoie să îi prezint nimănui. Fiecare avea câteva zeci de filme la activ și erau deja celebrii! Sergiu Nicolaescu și mai bătrânul cascador, Nicu Iordache, care sosise și el dis de dimineață, urmau să vină mai târziu, numai dacă scăpau de la niște filmări prin zona Măcinului.
La ora 13, totul era gata pentru începerea evenimentului. Pornisem grătarul, pentru că toate produsele pe care urma să le consumăm, se puneau la fript după sosirea invitaților. M-am așezat în capul mesei, am cerut o cafea, mi-am aprins o țigară și am băut un păhăruț de vodcă. Pentru sensibilizarea organelor psiho-gustative. Încet încet, pe terasă își făceau apariția prietenii mei, îmbrăcați în șorturi și tricouri sau cămăși lungi de in. Nu exista un protocol strict al ținutei. Dar al menținerii atmosferei, cu explozii de veselie și iubire, da! Familia mea era la București. Problemele de sănătate ale socrilor mei se acutizau și trebuiau îngrijiți. Dar printre atâția prieteni nu mă simțeam deloc singur. Primeam mici cadouri, felicitări, strângeri de mână, îmbrățișări și pupici de la fetele mai lipicioase. Nu cumpărasem șampanie, nu era nevie. Venea ea la mine în pungulițe, însoțite de felicitări și le depozitam într-un colț al terasei. Aveau să se consume în timpul nopții, lângă focul de tabără.
Toți invitații își umpleau paharele cu câte ceva. Ciocneam și ne făceam urări de reîntâlnire cât mai grabnică. Eram ca un singur trup, îmbrăcat cu veșminte de bucurie, adunate din imensitatea frumuseții sufletelor noastre. Grătarul asistat de doi ospătari, sfârâia și ne trimitea valuri de fum cu arome de carne friptă.
Înconjurat de atâția oameni frumoși, așteptam ca din clipă în clipă să sosească și prietenii mei speciali. Aceștia nu au întârziat să apară. La câteva minute după ora oficială de începere a sărbătorii, o mașină a parcat lângă terasă. Din ea au coborât cei cinci prieteni ai mei, îmbrăcați în șorturi și tricouri, trăgând după ei o sacoșă imensă. Ne-am îmbrățișat și i-am invitat la masă. Toți invitații mei de pe plajă îi priveau cu admirație. Trupurile lor, parcă dăltuite de Michelangelo, impuneau respect. Plăvițu a pus în pahare câteva picături de whisky și ciocnind cu toții, mi-au urat:
– Hai să trăiești prietene! De la toți prietenii tăi cascadorii, la mulți ani!
– Mulțumesc mult dragilor! Apoi întorcându-mă spre ceilalți meseni am continuat arătând spre invitații mei speciali:
– Ei sunt Viorel, Marian, Paul, Adrian și Telu!
– Știm cine sunt, am auzit din capătul mesei o voce prietenească. Unde l-ați lăsat pe Sergiu?
– Vine și el un pic mai târziu! Acum este în Constanța și se îndreaptă către 2 Mai.
– Ce-ați adus în sacoșă, am întrebat eu nedumerit, cascade?
Viorel m-a privit zâmbind!
– De data asta nu! Am venit la ziua ta cu pălincă și cu vin de țară! De ajuns pentru toată lumea! Cine dorește să se servească!
Cineva a scos sticlele din sacoșă, a turnat pălincă în paharele solicitanților, apoi la unison mi-au cântat ,,la mulți ani”! A fost un moment deosebit, încărcat cu multă, multă emoție. Marea a amuțit pentru o clipă, soarele s-a oprit și m-a mângâiat cu zâmbetul lui, pescărușii îmi trimiteau bezele, iar delfinașii făceau tumbe în golf. Trăiam un vis frumos alături de foarte mulți prieteni. Am ciocnit cu toată lumea, primind o mulțime de cadouri simbolizând pasiunea noastră comună – marea. Apoi ne-am așezat cu toții. Preparatele de la grătar se așezau pe masă, iar muzica de la bar ne desfăta auzul. Fiecare trăia momentul așa cum îi dicta sufletul. În graiul tuturor se simțea regretul că venise sfârșitul sezonului, dar fiecare își făceau proiecte de viitor. Câteva perechi au început să danseze. Am fost invitat în ring de o prietenă dragă, intrând cu multă bucurie în atmosfera romantică a serbării.
După un timp m-am reîntors la masă, unde prietenii mei cascadorii mă așteptau să mai ciocnim câte un păhărel. Pe rând, îmi povesteau despre degringolada în care intrase cinematografia românească de după revoluție. Deveniseră șomeri datorită lipsei de investiții. Studioul de la Buftea dispăruse în totalitate. îl cumpărase Sârbu-pro-tv. Producția de filme stagna iar caii pregătiți de ei pentru cascade la filmări, se împuținaseră și nu îi mai băga nimeni în seamă. Doar Sergiu le mai promitea ceva real, dar încă lucra la scenarii.
Petrecerea era în toi când deodată, s-a făcut o liniște suspectă! Am tresărit și am privit spre intrare. Un tip la vreo treizeci și cinci de ani, înalt, ceva mai brunet, îmbrăcat impecabil (costum, cravată, pantofi), a întrat pe terasă și s-a îndrepta spre mine. Nu îl cunoșteam. M-am ridicat în picioare! Dar surpriză! S-a oprit în dreptul lui Telu cascadorul. Fără să mă bage în seamă, s-a aplecat înspre Telu, șoptindu-i ceva la ureche. Apoi cu voce tare a continuat:
– Și lasă-mi nevasta în pace!! Auzi! Să-mi lași nevasta în pace!
Uluit în prima fază, Telu abia a reușit să articuleze și el ceva:
– Cine ești măi omule și ce vrei? Ce treabă am eu cu nevasta ta?
– Am găsit-o aici pe plajă! Cineva mi-a spus că e cu tine. Nu ești Telu? Telu din Pitești?
– Sunt Telu, dar nu din Pitești… Dar cine esți tu ca să îți dau eu ție explicații?
Cu toții eram consternați. Privindu-l curios și atent, am observat că undeva la spate, sub haină, purta un cuțit într-o teacă, prinsă de centura de la pantaloni.
Imediat l-am tras pe Plăvițu de umăr si i-am spus despre cuțit!
Ca un resort, acesta s-a ridicat în picioare și în clipa următoare cu o mișcare fulgerătoare, l-a prins pe individ cu o mână de ceafă, iar cu cealaltă i-a smuls șișul de colecție pe care îl purta în teacă. Arătându-l prietenilor mei, i s-a adresat în zeflemea:
– Vai, domnule, așa se vine la o petrecere de suflet? Cu un șiș super mortal la brâu… Unde vă treziți! În Texas, în Sicilia sau în mahalaua rău famată din Brăilița?
Nu îl slăbea din strânsoare. Colegii lui se ridicaseră deja în picioare. Cu toții l-au prins cu brațele lor, ce erau ca în niște clești uriași și aproape târându-l, l-au scos de pe terasă. Eu și cu ceilalți invitați, i-am urmat în tăcere. Era un moment neplăcut ce putea pune capăt acelei zile care începuse atât de frumos.
Dincolo de gărdulețul de stuf care împrejmuia barul, mai erau câțiva indivizi la fel de negricioși, care s-au năpustit imediat asupra cascadorilor. Și așa, ca în filmele cu haiducii, a început o bătaie pe cinste
Paul Fister a strigat tare ca să fie auzit:
– Tropo!
Imediat toți cascadorii s-au așezat în poziție de bătaie, așteptând să fie agresați. Parcă erau la școala de arte marțiale. Împărțeau pumni și picioare în stânga și în dreapta cu nonșalanță, fără grabă și eschivau cu o precizie de milimetru la loviturile care le erau adresate. Dar totuși, fiind actori, mimau căderi, lovituri în plex, se văitau, se ridicau și mai aplicau câte o lovitură serioasă turbulenților! Dar nu ca să îi termine! Ci pur și simplu să se joace cu ei. Deja se adunaseră și alți turiști, care se întrebau pe bună dreptate, ce se petrece. Se făcuse un cerc mare și nimeni nu putea trece de mulțime. Era un spectacol adevărat, un fel de joacă de-a „șoarecele și pisica”. Din mulțimea adunată, răzbăteau urale de îmbărbătare pentru eroii negativi ai zilei, ori de câte ori aceștia încercau să lovească muștele și fluturi ce treceau fără permis prin fața lor. Erau disperați, întrucât toate loviturile lor zburau spre adrese necunoscute, dar încă nu se predau. Încasau lovitură după lovitură, dar acestea nefiind destul de puternice îi mențineau în spectacol.
Distracția gratuită era în toi și nimeni nu a observat că în spatele mulțimii adunate la spectacol, oprise o mașină neagră din care coborâseră două persoane. Aceștia, făcându-și loc printre oameni, au observat ceea ce se întâmpla. O voce destul de gravă dar inconfundabilă și cunoscută de toată lumea s-a auzit în hărmălaia ce venea din partea asistenței:
– Ce se întâmplă aici măi băieți? Este petrecere sau bătaie adevărată?
Pentru câteva clipe toată lumea s-a oprit. Inclusiv intrușii. Și Sergiu Nicolaescu, dar și profesorul Nicu Iordache care în însoțea, păreau uluiți de ceea ce vedeau.
– Nu-mi spune nimeni ce se întâmplă? Eu am fost invitat la o petrecere!
– Ne antrenăm și noi maestre, a răspuns Plăvițu, parcă prins cu mâța în sac.
– Suntem angajați cu ora și suntem bine plătiți, a continuat Paul. Dar ce să facem… Economie de piață!
Între două eschive l-am auzit și pe Adrian Pavlovschii:
– Facem și noi o chetă să strângem niște bani de cadou pentru Ștefan!
– E nevoie și de mine băieți? i-am auzit vocea profesorului Iordache
– Nu profesore, mai odihnește-te și dumneata, i-a răspuns Plăvițu!
– Atunci dragii mei, fiți ceva mai convingători, a intervenit Sergiu Nicolaescu! E prea multă improvizație. Numai văi cădeți!?
– Gata maestre, Am înțeles!
În treizeci de secunde, agresorii erau la pământ și se târâiau spre plajă. Mulțimea aplauda în delir! Cineva dintre ei a observat pe jos un portofel. Era al unuia dintre cei zăceau pe nisip. Plăvițu l-a ridicat și l-a controlat! Era plin de bani.
– Privește, Maestre, ne-au făcut plata pentru lecția de arte marțiale. Dar noi nu avem nevoie! Pentru Ștefan o să cumpărăm la toamnă un cadou. Când ne vom întâlni la București!
A aruncat portofelul doldora de bani pe nisip și ne-am întors la petrecere!
Sergiu s-a așezat între noi. Pe rând, cascadorii au fost invitați la dans. Erau vedetele zilei și la propriu și la figurat! Meritau! O fată mai îndrăzneață la invitat și pe Sergiu. Acesta a făcut doar un dans, apoi scuzându-se ne-a părăsit, având probleme urgente de rezolvat! Am rămas doar cu profesorul de cascade Nicu Iordache, să depănăm amintiri, să ciocnim un pahar de vin în plus și să admirăm dansatorii. După ora nouăsprezece s-a încheiat prima parte a petrecerii. Pe rând toți invitații s-au retras. Prietenii mei cascadorii, au trebuit să plece și ei. Erau invitați la o altă petrecere în Neptun. Urma să ne readunăm târziu în noapte pe plajă! Era ultima noapte romantică din vara aceea pe care urma să o petrecem sub cerul liber, lângă un imens foc de tabără.
*
După o noapte extraordinară, cu muzică, poezie și muzică, urmată de un uluitor răsărit, am încercat să mă retrag spre bar la o cafea. Eram foarte obosit, dar nu doream să mă duc la culcare. Mulți dintre prietenii noștri se retrăseseră la corturi sau în sat. Dornici de a continua, erau doar doi amici fată și băiat, care ne încântaseră toată noaptea cu talentul lor la chitară și la vioară. Barmanul care petrecuse și el noaptea cu noi, plecase cu o jumătate de oră mai devreme, ca să redeschidă localul și să predea gestiunea colegului lui, ce trebuia să apară și să îl înlocuiască. Ajungând toți trei pe terasa barului, am rămas impresionați de primirea pe care ne-a făcut-o Tavi și Vasile care sorbeau deja din cafeaua pregătită de Gigi, barmanul nostru preferat. Și cafelele noastre erau gata, puse în căni, și aduse la masă cu tot ce trebuia lângă ele. Toți zâmbeau cu gura până la urechi dar nu spuneau nimic! Apoi surpriză! Sub cana mea erau parcate patru hârtii a câte cincizeci de dolari, iar lângă ele era un bilețel împăturit.
– Ce glumă mai este și asta, l-am întrebat contrariat pe Gigi. De unde sunt banii aceștia?
– Citește biletul, m-a îndemnat Tavi. Dar mai întâi stai jos! Nu de alta dar să nu ți se facă rău!
Ne-am așezat, am luat biletul, l-am desfăcut privind în ochii barmanului care radia! Și am citit!
„Dragă domnule,
Nu am intenționat să îți stric petrecerea de ieri. Până la urmă eu am fost de vină, pentru că am făcut o confuzie, datorită faptului că cineva care participa la petrecere mi l-a arătat pe domnul Telu. Pe adevăratul amant al nevestei mele îl cheamă tot Telu și este o altă persoană care face plajă la nudiști, dar pe care l-am găsit până la urmă în altă parte. Îmi cer scuze pentru deranjul pe care l-am creat. Oricum ne-am primit plata cu vârf și îndesat. Dar vreau să rămânem prieteni. Eu vin în fiecare vară la 2 Mai! Pentru că am înțeles că a fost ziua dumneavoastră, în compensație la ceea ce am făcut, va las două sute de dolari să vă cumpărați dumneavoastră un cadou. Nu vă faceți probleme! Bani am destui! Iubire nu am. Nu vreau să cumpăr nimic, De fapt iubirea și prietenia nu se cumpără cu bani. Vă urez multă sănătate și multă iubire adevărată.
Vasile Agopian – Pitești.
P.s:
Șișul, nu l-am folosit niciodată și nu aveam intenția să îl folosesc. Îl purtam ca pe un obiect de artă, primit în dar la un concurs de aruncat cuțite! Și eu sunt artist și fac parte dintr-o trupă de circ! Dacă îl găsiți, vi-l fac cadou! Eu nu voi mai purta niciodată așa ceva!”
Nu știam ce să mai zic! Un „cuțitar” adevărat, primind bătaie pentru un cuțit! Eram prins între două lumi! Între cea a părerii de rău, și cea a consternației. Am recitit biletul și mă uitam la chipul președintelui Grant gravat pe hârtii.
Gigi mi-a luat-o înainte:
– Când am sosit mai adineauri la bar, pe dreapta era parcat un Renault albastru. Am întrat pe terasă și am văzut la masa din colț un individ care fuma! L-am recunoscut imediat după îmbrăcăminte. Eram hotărât să mă iau de el. Dar m-a liniștit spunând că are intenții bune! Apoi mi-a înmânat banii și biletul, cerându-și scuze pentru cele întâmplate ieri! Mi-a spus că e armean. Nu a dorit să mai rămână! A plecat imediat! Chiar atunci au apărut Vasile și Tavi, dar indivizii au tăiat-o imediat.
Am rămas câteva clipe pe gânduri. Și deodată m-am luminat!
– Ce final!! Dar haideți să îl facem și mai grozav. Gigi, tu primești 50 de dolari, pentru întreaga ta activitate pusă în slujba turiștilor și a bețivanilor. Câte 50 de dolari le revin acestor tineri studenți pentru că doresc să mai rămână câteva zile la 2 Mai, și 50 de dolari îmi revin mie, bani pe care îi voi cheltui în Bulgaria cu Tavi și Vasile, la vizitarea castelului reginei Maria! Ce ziceți, e corect așa?
Gigi a luat imediat banii. Tinerii se codeau dar până la urmă i-au acceptat! Patronii mi-au strâns mâna în tăcere. Am băut cafeaua și am început să cântăm. În câteva minute terasa s-a umplut cu cafengii tradiționali. O nouă zi plină de splendoare se ivea la orizont. Trebuia trăită din plin. Sezonul era pe sfârșite.
***
Despre Nudy Bar, de la Coca Creta, fostă copatroană a locației:
„În anul 1990, Tavi (soțul meu), a adus o baracă de pe șantier și a încropit un prim Nudy Bar, care a avut un succes extraordinar. Dar era prea mic pentru cerințele turiștilor, care doreau să bea pe plajă până dimineața, să asculte muzică, să se distreze. Fiind inginer constructor, Tavi a proiectat și construit în primăvara anului 1991, noul Nudy Bar, așa cum arată în poze. Barul era destinat acelora care preferau viața libertină la malul mării, care dormeau la corturi pe nisip lângă bar, și pe care îi trezea răsăritul în fiecare zi. Cu toate că avea o capacitate mare, barul s-a dovedit neîncăpător în lunile iulie și august. S-au derulat acolo seri de neuitat cu petreceri și dans până la epuizare, ce se terminau în zori. Toată lumea era mulțumită și fericită. S-au legat multe prietenii, s-au jurat iubiri veșnice. Eu cu Tavi patronii barului, inclusiv asociații noștri Vasile și Gina Ștefan, am participat de foarte multe ori la acele seri dansante, trăind clipe minunate alături de turiști, având și grijă ca să nu lipsească nimic iar organele de control să nu deranjeze pe nimeni. Aveam clienți care ne vizitau în fiecare an de la inaugurarea barului, pe care Tavi îi iubea foarte mult (Miki, Piticu, Menghele, Boze, Șoni, etc) și îi aștepta cu lada de bitter și vodcă. Până prin 2000, a fost cea mai frumoasă perioadă a turismului pe plaja din golful nudiștilor de la 2 Mai”.

(Fotografiile și clipul video aparțin autorului).

MN: Fragmentul face parte din volumul „Ultimul romantic din 2 Mai”, semnat de Ştefan Doroftei Doimăneanu. Alte amintiri, note literare, recenzii ale scriitorului Ștefan Doroftei, publicate de Mangalia News, puteți vizualiza AICI.


Mangalia News, 25.06.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply