Ziua Universală a IEI sărbătorită la Antwerpen, Belgia – ”IA Made in Romania”

0
802
La blouse roumaine: Azi e Solstițiul de vară, a început vara astronomică, iar românii o întâmpină cum se cuvine, cu hainele lor albe, cu semne solare, moștenite din generație în generație. Moda și timpurile le-au mai schimbat, dar în esență au rămas aceleași, regenerându-se ori de câte ori a fost nevoie.

19 iunie 2022, Gara Centrală din Antwerpen, fotografia de grup pentru Ziua Universală a Iei, publicată ieri în Gazet van Antwerpen. Emoție copleșitoare, mai ales pentru noi, fiind pentru prima dată real, nu online, alături de Bianca Stoicheci și comunitatea românească din Antwerpen, Belgia și Europa, care se adună an de an în acest loc, pentru a sărbători IA și legătura lor indestructibilă cu țara mamă. Am venit pentru a ne manifesta aprecierea și recunoașterea pentru contribuția comunității din Antwerpen la readucerea în actualitate a IEI și cămășii tradiționale românești, transmisă din generație în generație.

Până la documentarea pe larg a experienței belgiene, gratitudinea noastră se îndreaptă către minunata noastră parteneră de drum și de IE, Bianca Stoicheci, cea care a inițiat evenimentul acum opt ani la Antwerpen, către părintele George Vâlcu de la Parohia Ortodoxă ”Naşterea Maicii Domnului” din Antwerpen, pentru deschidere și susținerea comunității, către Elena Rențea, “zâna bună” din Bruxelles și Cașin, o neobosită promotoare a tradițiilor românești în Belgia și nu numai, către Florinela Petcu, pentru efortul grațios de PR dedicat acest eveniment, către Patricia Radu și Firuța Buftea, pentru ceremonialul de sărbătoare adus din Maramureșul iubit, pentru Cornelia Gavrilă și omenia întregii comunități care ne-a primit cu brațele și inimile deschise.

Mulțumim și organizațiilor românești din Bruxelles, Europa Nova și Rombel, tuturor oamenilor care ne-au făcut să ne simțim aici ca acasă.
Va urma! Tradiția e vie, povestea merge mai departe.
Foto credit © Patrick De Roo.


Mangalia News, 21.06.2022. (sursa: La blouse roumaine).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply