Artiști de lângă noi… Valentin Tănase – considerații de Manea Mihai-croco, cu prilejul Zilei Internaționale a Pictorilor

0
1295

Artiști de lângă noi… Valentin Tănase.

”Dintre toate dimensiunile spațio-temporale care ne înconjoară, timpul este cel pe care nu reușim niciodată să îl stăpânim. Uneori credem că avem suficient timp înaintea noastră pentru a ne îndeplini visele, alteori nu ne ajung clipele pentru a finaliza un proiect. În lumina ultimelor cercetări, de la Einstein încoace, se pare că timpul nu mai este o dimensiune imuabilă. El poate fi relativ și chiar reversibil, în anumite situații. Pentru noi, oamenii obișnuiți, el curge totuși într-o singură direcție. De aceea, este întotdeauna bine să ne bucurăm și să trăim intens fiecare clipă, dacă se poate, împreună cu cei pe care îi iubim”. (Valentin Tanase, 16 martie 2017).

VALENTIN TANASE,
Născut la 6 septembrie 1954, la Iași.
Licențiat al Institutului de Arte Plastice “ N. Grigorescu din București, în 1978.
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, din 1981.
Director al Studioului de Arte Plastice al Armatei, din 1997.
Din 1977 participă la majoritatea manifestărilor expoziționale de artă cu caracter municipal sau național organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Între 1981 – 2013 a deschis 53 de expoziții personale de pictură și grafică în București, Brașov, Constanța, Buzău, Sibiu, Giurgiu, Paris, La Croix Valmer, Angouleme (Franța), Roma, Bologna (Italia), Bruxelles (Belgia), Viena (Austria), Praga, Kromeriz (Republica Ceha), Bratislava (Slovacia), Hurth-Koln (Germania), Veria (Grecia), Valencia (Spania), Budapesta (Ungaria), Beijing (China).
A realizat lucrări de pictură murală monumentală și mozaic, la sediul Ministerului Apărării, Muzeul Militar Național, Palatul C.E.C., Cercul Militar Național, Biserica Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 din București, Biserica Sf. Împărați Constantin si Elena – Parcul Călărașilor – București. A realizat lucrări de sculptură (bust monumental, basorelief, compoziție ronde-bosse, statui ecvestre, monumente de for public).

Decorat cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de ofițer, în anul 2000.
Decorat cu ordinul național “Meritul cultural” în grad de “cavaler”, în 2015.
Decorat cu medalia “Onoarea Armatei României” ,în 2010.
Laureat al titlului “Cavaler al Culturii Universale” acordat de “Fundația Europeană pentru Cultură” cu sediul la Budapesta – Ungaria.
Laureat al Premiului Național pentru Ilustrație de Carte, în 2003.
Laureat al Festivalului Național “Cântarea României” – secțiunea artiști profesioniști, în 1981 si 1985.
Laureat al Premiului Național al Organizației Pionierilor, pentru grafica editorială și de carte, în 1981 si 1983.
Este inclus în “Enciclopedia Artiștilor Români Contemporani”, vol. III și în enciclopedia “Who’s Who in Romania”- ediția 2002. (Manea Mihai-croco).

MN: Admirabilele lucrări ale artistului plastic Valentin Tănase, publicate de cotidianul online Mangalia News pot fi vizualizate AICI.


Mangalia News, 19.05.2022.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply