Ziua Internațională a Pictorilor este un eveniment ce scapă multora dintre noi, dată fiind alegerea și impunerea acesteia, atât de curând. Un calendar al artei, trebuia, musai, să cuprindă și sfinții penelului, care au adus osanale Măriei-Sale, CULOAREA.
Numele lui ION ȚUCULESCU (n. 19 mai 1910, Craiova – m. 27 iulie 1962, București), olteanul doljean însetat de cunoaștere, nu numai de cea a intelectului (biolog, medic, precum Vasile Voiculescu, care a hălăduit, câtva timp, prin părțile Hurezanilor gorjeni), dar, mai ales, de cea a emoției, al cărei filon l-a găsit, masiv, dar neglijat de mulți alții, în adâncul folclorului, atât de plin de înțelesuri și subînțelesuri.
Student fiind la Iași, m-a surprins expoziția de tablouri a acestui ortac al adâncurilor sufletului, prezentarea făcând-o chiar soția marelui „zugrav”. Fiind craiovean, prin naștere, mă simțeam identificat, pe deplin cu el, mai ales că „sufletul satului” l-am sorbit și eu, într-o așezare împădurită de basm, Căpreni, mângâiată de apa argintie a Amăradiei, locuită de Feți-Frumoși plecați să facă istorie și să se bată cu zmeii cei cruzi și lacomi, precum Tudor din Vladimiri. Ca și pe Constantin Brâncuși, l-a caracterizat setea de autodepășire, știindu-se cu mult superior unor pictori decadenți contemporani.
Șirurile suprapuse de ochi mă urmăresc și acum, când, descifrându-le tâlcul, i-am raportat la celebra Coloană-fără-Sfârșit, dar și la troițele atât de frecvente pe marginile drumurilor de țară oltenești, în care ochiul, ca motiv, obsesiv, desigur, îți dă o stare de neliniște, dar și de liniște, știindu-te atât supravegheat, cât și vegheat, deopotrivă.
Scoarțele țărănești, cu năvala de culori vii, obraznice prin tupeul lor de a se impune atenției, au fost, dintotdeauna stilizări ale unor trăiri, în care sacrul și profanul s-au întrepătruns, lăsând la suprafață doar sugestia unui întins de necuprins, aievea mării atât de capricioase.
Cum Mangalia a fost un Eden, ca și Balcicul, al pictorilor, atât de mari și de fecunzi estivali, pânzele lui Ion Țuculescu o prezintă ca pe o plăsmuire de vis. Malul mării, geamia, zidurile caselor de chirpici, cu pietre înfrățite cu huma chirpiciului dobrogean, ulițele rătăcite pe sub arșița soarelui, simbolul luminii și al frumosului, verdele îngemănat cu galben-auriul și albastrul palid al cromaticii orientale, toate, dar absolut toate, compun secvențe de fabulos oriental, ce ia locul, fie chiar și pentru o clipă de veșnicie, ansamblului de culori specifice zonei de sud a Munteniei.
Lecția de etnografie pe care o alcătuiesc picturile acestui mare artist expresionist sau postimpresionist, cum a fost catalogat de experții Belle-Artelor, rămâne vie în întregul nostru uman, orbit, parcă, de strălucirea universului întreg.
Mangalia News, 19.05.2022.
