Și la grădinițele din Mangalia, cursurile semestrului al II-lea din acest an școlar încep luni, 8 februarie 2021, după scenariul 2

0
1112

Stimați părinți,
Cursurile semestrului al II-lea din acest an școlar încep luni, 8 februarie 2021. Grădinițele vor fi în scenariul 2, cu prezența fizică a tuturor copiilor preșcolari. Vă așteptăm cu drag, aduceți copiii cu toată încrederea! Vor veni si intra conform orarului pe care l-am stabilit. Părinții nu pot intra în unitate.

În fiecăre unitate de învățământ s-au luat măsuri de protecţie şi de igienă, astfel încât să prevenim îmbolnăvirile cu virusul SARS-CoV-2:
– s-au stabilit circuite de intrare și ieșire semnalizate cu săgeți și benzi direcționale, cu semne și desene pe care copiii să le înțeleagă foarte repede; se păstrează distanțarea încă de la venire, în toate activitățile!
– Dimineața, la sosire, copiilor li se face triajul epidemiologic, de către doamnele asistente, după care copiii sunt preluați de personalul grădiniței.
Părinții nu au voie să intre în unitate;
– doamnele îngrijitoare îi ajută la vestiar, la spălatul pe mâini, după care sunt predați în clasă doamnelor educatoare;
– În sălile de grupă au fost create zone speciale pentru desfășurarea activităților, astfel încât să se păstreze distanța între copii și s-au luat o serie de măsuri pentru reducerea riscului de transmitere a acestui virus, începând cu asigurarea distanței între mese, stabilirea orelor la care se face aerisirea sălii de clasă și dezinfecția mobilierului și a pardoselilor, modul de utilizare a jucăriilor și a materialelor didactice.
– Au fost stabilite reguli pentru luarea mesei în sălile de grupă;
– A fost instruit intreg personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic pentru aplicarea planului de măsuri de protectie sanitară și derularea în condiții de siguranță a activității.
– În fiecare grădiniță există un stoc de materiale de igienizare și curățenie;
– personalul didactic / didactic auxiliar / nedidactic, asistentele, vor purta mască în permanenţă, în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi exterior.
– Copiii d-voastră vor fi în siguranță.

Așteptăm cu bucurie revederea cu copiii!
Sănătate tuturor și mult succes în semestrul II!
Grădinița 7, Mangalia.


Mangalia News, 06.02.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply