Consiliul Local Mangalia, convocat în ședință ordinară, Miercuri, 23 decembrie 2020

0
1258

Consiliul Local Mangalia este convocat în ședință ordinară, Miercuri, 23 decembrie 2020, ora 12:00.

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat consilierii locali la ultima şedinţă ordinară din acest an, care va avea loc, prin intermediul mijloacelor electronice, miercuri, 23 decembrie, ora 12.00. Pe ordinea de zi, sunt înscrise mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ, dar și social.

Principalul proiect supus adoptării în CL se referă la stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2021. Un alt proiect important vizează majorarea, conform legii, cu până la 500%, a impozitului pe teren și/sau clădiri, aflate în paragină. Alte proiecte de hotărâre înscrise în convocator se referă la instituirea taxei speciale de dezvoltare și promovare a turismului pe teritoriul municipiului Mangalia, precum și a taxei de stațiune.

În aceeași ședință, aleșii locali vor dezbate adoptarea unor facilități fiscale pentu agenții economici, care investesc în oraș și stațiuni și crează noi locuri de muncă. Cu aceeași ocazie, se vor supune la vot proiectele privind cuantumul și numărul burselor pentru elevi, acordarea unor bonificații absolvenților claselor a VIII-a și a XII-a, care au obținut media 10, la examenele de absolvire susținute în anul 2020.

Totodată, consilierii locali vor analiza proiectele care se referă la acordarea unor ajutoare pentru persoanele nevoiașe, a persoanelor care se pensionează și beneficiază de programul ”Respect”, dar și proiectele care vizează unele reglementări privind modul de acordare a subvențiilor de la bugetul local pentru transport public, acordarea tichetelor sociale de medicamente.

Ședința ordinară pe luna decembrie 2020 a Consiliului Local Mangalia se va desfășura online și va avea la ordinea de zi proiectele de HCL incluse în Convocatorul de mai jos:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 18.12.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply