Pantofiorii roșii, de lac | Dana Fodor Mateescu | Povestiri din București.
Nu știu cum am ajuns să-mi placă atât de mult. La ce vârstă? Trei? Patru? Sau poate cinci ani? De ce? Unde i-am văzut prima dată? Eram înnebunită după ei. Îi visam. Îmi dădeau lacrimile, de bucurie, când mă gândeam. De Paști sau de ziua mea, pe 17 august, mama îmi cumpăra mereu pantofi roșii din lac. Tremuram. Îmi venea apă în gură. Pofteam la ei, ca la o prăjitură cu frișcă, alune și o cireașă confiată în vârf.
Pantofiorii roșii, din lac, cu baretă, mă priveau indiferenți din vitrina unui magazin de încălțăminte de pe Bulevardul Titulescu. Ah! Nu erau ai mei. Stăteau singuri, și ca niște perverși ticăloși, mă sfidau strălucind, arătându-mi rotunjimile, forța, cataramele argintii și culoarea lor, după care turbam de-adevăratelea.
„Ma-maaaa, mi-i ieeeei?”, mă pisiceam cântând silabele și privind-o de jos pe Albă-ca Zăpada care mă născuse. (Eram convinsă că mama mea e Albă-ca-Zăpada. Își purta părul cu bentiță, exact ca personajul din filmul de desene animate realizat de Walt Disney)
„Nu acum, Dani!, N-am bani!”, era eternul răspuns care-mi smulgea gemete din piept și-mi întrista ochii uluiți. Lacrimile curgeau cuminți, iar privirile maronii o înconjurau pe mama ca niște tâlhari. Dacă mai și zâmbeam, se auzeau deja viorile bocind în La minor…
Ea nici nu se uita la mine. Pentru că, dacă o făcea, era pierdută. Tai-tai! Privirea mea îi fărâma inima. I-o scotea dintre coaste, cu degetele, și i-o arunca direct la Gara de Nord, printre șine. Mama era zob! O cuceream rapid. Ca s-o am în palme definitiv, lăsam și buzița. Gata!
O vedeam că mă ia de mână și, nervoasă, intra, nici ea nu știa de ce, în magazinul de încălțăminte. Victorie!
Doamne! Cum mai mirosea acolo! Sărat și dulce, aspru și mătăsos, acidulat și fierbinte, iubit și pufos. Era o catedrală de arome de piele. Cauciuc, lemn uscat, coamă de cal, o lacrimă de prenadez, parfumurile cucoanelor, și zahărul vanilat rămas pe buzele mele de la gogoașa cumpărată de mama… Raiul ciubotelor din anii 70, din București. Căscam gura, și așa rămâneam, până ieșeam transpirată, dârdâind, și emoționată.
Pe rafturi erau aranjate sute de pantofi, sandale și saboți, vara și primăvara. Cizme, bocanci, ghetuțe iarna și toamna. Culorile? Nebunii. Roz, albastru, verde, gri, maro, roșu și violet. Combinații. Lac, piele normală sau „întoarsă”.
„Fiți amabilă, vă rog, aș vrea niște pantofiori pentru fetița mea. Roșii, de lac…”
„Cât poartă?”
Și mama spunea un număr. Niciodată nu-l țineam minte. Talpile îmi creșteau mereu, și numărul meu odată cu ele.
Vânzătoarea dispărea, iar eu simțeam că leșin, moartă. După ceva timp, în care eu săream, zumzăiam și cucăiam ca o tembelă, femeia venea cu o pereche de conduri PERFECȚI, mici, roșii și de lac. Inima-mi se zbătea ca o pasăre în gură, în degete, în cap… și-n tălpi, firește.
Mă așezam pe scaunul rece, care se hâțâna, era șchiop (mă bâțâiam șase secunde cu el, că nu rezistam, așa fac și acum!) iar mama îmi potrivea pantoful, ușor.
„Ridică-te! Mergi!”, zicea. Și mă plimbam. În piciorul stâng aveam vechea săndăluță sau ghetuță, iar dreptul era onorat cu minunea roșie din lac. „Mi-i pun acum pe amândoi? Îi vreeeaauu!” Și mama mă încălța și cu celălalt.
Ah, cât de frumoși erau! Străluceau, și parcă-mi vorbeau numai mie. Călcam mândră cu ei, erau tari, aveau o linie suavă și scoteau un zgomot mic și delicat atunci când se frecau de podeaua magazinului sau pășeam cu toculețul pătrățos. „Ctoc, ctic, ctoc”, făceau pantofiorii, iar eu suspinam cucerită. Nu-i mai scoteam din picioare. Mama îmi dădea voie să merg cu ei până acasă.
„Cât costă?”, o întreba ea pe vânzătoare, și se căuta prin geantă. Țopăiam turbată de bucurie. Mama plătea, zâmbea duios la mine, și mă grăbea: „Dani, hai mai repede, mergem să mănânci, apoi eu plec la Gară, că intru în tură…”
Mai zicea ceva, dar n-o mai auzeam. Eram curioasă dacă oamenii de pe stradă observă că m-am înnoit. Mi se părea că Soarele, însuși, se oprise pe cer, fuma un Carpați fără filtru și se minuna de frumusețea pantofiorilor mei. Eram pe deplin fericită.
Dana Fodor Mateescu, octombrie 2020.
MN: Articolele semnate de Dana Fodor Mateescu și publicate de cotidianul online Mangalia News, pot fi citite AICI. Merită! 
În același timp, vă recomandăm cu căldură să vizitați și colecțiile de Artă populară de pe Artizanescu.ro și să comandați obiectele de artizanat preferate. Artizanescu.ro – https://www.artizanescu.ro/ – respectă tradițiile românești!
Mangalia News, 16.12.2020.
