Pavilionul A al Spitalului Mangalia, vândut la licitație. Noul proprietar acuză Primăria Mangalia că refuză să încheie contractul de închiriere. Ce a răspuns edilul Cristian Radu?

0
1717

După mai mulți ani de procese, Crucea Roșie România a câștigat inițial, iar, ulterior, a vândut, după cum veți vedea în continuare, clădirea Pavilionului A din cadrul Spitalului din Mangalia. În acest pavilion, funcționează secţiile Neonatologie, Pediatrie şi Maternitate-Ginecologie, plus blocul operator al acestora.

Începând cu data de 01.10.2020, noul proprietar al imobilului este Mircea Burcea din Pitești. Imobilul este compus din teren în suprafață de 7.258 mp și construcție, în suprafață totală desfășurată de 2.552 mp, în care funcționează Spitalul Municipal din Mangalia (Corp A).

Burcea a contactat redacția ZIUA de Constanța, pentru a prezenta demersurile făcute din momentul achiziționării imobilului și până în prezent, motivând faptul că autoritățile locale din Mangalia, respectiv primăria Mangalia refuză să încheie contractul de închiriere pentru următorii 7 ani și să achite chiria pentru respectivul imobil. Mircea Burcea s-a adresat și reprezentantului Guvernului în teritoriu, Silviu Coșa.

Primarul de la Mangalia, Radu Cristian spune că nu acceptă presiuni și trebuie să apeleze la un evaluator

După mai mulți ani de procese, Crucea Roșie a câștigat inițial iar, ulterior, a vândut, după cum veți vedea în continuare, clădirea Pavilionului A din cadrul Spitalului din Mangalia. Imobilul a fost scos la licitație și cumpărat de o persoană fizică.

Respectivul corp de clădire a făcut în trecut obiectul unui proces de retrocedare intentat municipalităţii din sudul litoralului de către Crucea Roșie.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În acest pavilion, funcționează secţiile Neonatologie, Pediatrie şi Maternitate-Ginecologie, plus blocul operator al acestora.

În luna martie a acestui trecut, conducerea Spitalului Municipal Mangalia solicita sprijinul Ambasadei SUA pentru construirea unui nou corp de clădire, în condiţiile în care unitatea medicală risca să rămână fără acest pavilion.

Începând cu data de 01.10.2020, noul proprietar al imobilului situat în str. George Emil Palade, nr.13, din Mangalia, jud. Constanța, potrivit actului de adjudecare nr.99/01.10.2020 emis de UNEJ–BEJ Gonț, Panait și Asociații din București, este Mircea Burcea din Pitești.

Imobilul este compus din teren în suprafață de 7.258 mp și construcție în suprafață totală desfășurată de 2.552 mp, în care funcționează Spitalul Municipal din Mangalia (Corp A).

Burcea a contactat redacția ZIUA de Constanța pentru a prezenta demersurile făcute din momentul achiziționării imobilului și până în prezent, motivând faptul că autoritățile locale din Mangalia, respectiv primăria Mangalia refuză să încheie contractul de închiriere pentru următorii 7 ani și să achite chiria pentru respectivul imobil.

Mircea Burcea a făcut o sesizare și reprezentantului Guvernului în teritoriu, Silviu Coșa.

Continuarea, în ziuaconstanta.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply