Lucian Ciuchiță – Fantasma de la malul mării…

0
875

Aveam o vagă senzaţie că trăiesc a doua oară IEŞIREA DIN TIMP, aşa cum o mai păţisem cândva, atunci când nimeni nu–mi crezuse „povestea”, pe care, cinstit vorbind, nici eu nu aș fi crezut–o, de mi–ar fi fost povestită de–un altul şi nu trăită de mine. Şi cum era să creadă, cineva, că am trăit AŞA CEVA…?

Ovalul nemişcat, preluând vibraţiile firelor de nisip, începu treptat să capete modulaţii, unduiri verticale, moi, egale, tăcute. Vibraţia s–a accelerat şi s–a tot accelerat, până ce, la un moment dat, a intrat într–un fel de rezonanţă şi, parcă scuturându–se din răsputeri, „oul” plutitor a dispărut pur şi simplu, pe plajă făcându–şi apariţia o diafană făptură feminină.

Creatura, conturată de linii abia perceptibile, imagine de acuarelă a unei femei învăluite în lungi eşarfe pastelate lăsau, vag, să se întrevadă un abur consistent care, fără îndoială, întruchipa o femeie, cu forme pline, dar cu încheieturi extrem de fine şi delicate.

Lungile eşarfe, bleu şi verde, contrastau palid cu pielea, de un roz sidefat. Părul blond, de o nuanţă foarte deschisă, curgea vălurit pe umerii abia acoperiţi.

Femeia se răsucea uşor în jurul piciorului drept, rămas parcă înfipt în nisip, ca un bibelou de porţelan, închipuind un dans fantastic. Voalurile îi alunecau şi se încolăceau dimprejur, se pierdeau în verdele intens. Când i–a fost dezvelit chipul, am putut să văd o figură ovală, vag conturată pe care străluceau însă, de un verde aprins, ochii neobişnuit de mari.

Era o femeie fără vârstă, desprinsă parcă dintr–un tablou faimos,cu siguranţă opera unui renumit pictor flamand… Nu părea, cel puţin în primele clipe, că m–ar fi văzut, cum nu părea de altfel a vedea nimic în jur. Creatura sau nu, prezenţa feminină continua să se învârtească egal, plutind şi atingând, parcă întâmplător, firele de nisip, antrenate la rândul lor în dansul ei fantastic. Mai degrabă urmând–o, decât ea fiind aceea care ar fi avut nevoie de vreun acompaniament, se auzea o muzică străveche, la flaut, un soi de ritm oriental, lent şi întortocheat, în surdină.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Fascinat, incapabil să articulez ceva, habar n–aveam cât timp stătusem acolo, câteva clipe, câteva ore…, o eternitate? Am rămas, în continuare, incapabil de reacţii până ce, cu un gest amplu, creatura și–a întins braţul către mine şi m–a chemat mut, telepatic. Hipnotizat şi, la rândul meu, parcă lipsit de gravitaţie, am traversat plaja, fără să simt nimic sub tălpi.

M–am tot dus spre ea, în timp ce creierul emitea, ca un ecou, lucruri spuse, ştiute sau auzite, în acelaşi timp, de la sute de voci amestecate.

„Lumea râde–n lacrimi, perdeaua se destramă, mireasa e Lumina, iar mirele Întuneric…”. Vorbele de demult ale lui Friedrich Nietzche alergau năvalnic, se amestecau, se acopereau unele pe altele.

Când mai aveam doar un pas până s–o ating, năluca se acoperi de o perdea deasă de fum, îmi zâmbi şi, în adierea vântului, se descompuse în zeci de fuioare albicioase, lungi, topindu–se apoi în văzduh.

Am rămas câteva clipe pe loc, descumpănit.

În nisip, la picioarele mele, am zărit o revistă veche, mototolită, cu coperta colorată, lucioasă, înmuiată de câteva ploi.

M–am aplecat, abia ţinându–mi echilibrul, am luat–o de jos şi am despăturit–o cu grijă. Filele putrezite s–au desprins şi au căzut pe nisipul incins, cu un pocnet surd.

În palmele mele, de parcă ar fi avut viaţă proprie, coperta tremura uşor… Prima pagină înfăţişa aidoma femeia „visului”, înceţoşată, imortalizată în dansul ei fantastic, cu zâmbetul uşor provocator, aruncat de după umărul roz–sidefat.

M–am temut că–mi pierd minţile. Simţeam că intru într–o poveste stranie, ca teleghidat. Nu mă mai puteam opune şi nici nu doream acest lucru, era un soi de beţie, o halucinaţie prelungă, un vis mişcat, colorat, în afara spaţiului. Am împăturit cu grijă coperta încă umedă.

M–am reîntors pe trotuar şi am plecat îngândurat înspre casă.

Simţeam umezeala copertei în palma stângă, ca pe un burete abia stors, dar nu mai îndrăzneam să privesc imaginea femeii „visului”, înceţoşată, imortalizată în dansul ei fantastic, cu zâmbetul uşor provocator, aruncat de după umărul roz–sidefat…

(fragment roman de Lucian Ciuchiţă).


MN: Lucian Ciuchiță este poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român. S-a născut la 10.02.1969, în Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea; tatăl său, Apostol Ciuchiță, ofițer de carieră, iar mama, Lucia Ciuchiță (născută Scarlat), era educatoare. A fost elev al Scolii Generale Nr. 2 și a absolvit Liceul Energetic din Rm. Vâlcea, in 1987. Este absolvent al Facultății de Cibernetică din ASE Bucuresti (1988-1993). In 1999, obține doctoratul in Cibernetică și Statistică, la ASE Bucuresti.

A lucrat in Televiziunea Română, in perioada 1990-2002, ca reporter special, redactor și realizator de emisiuni. A inceput activitatea jurnalistică cu prima emisiune studențească „Gaudeamus”, imediat după revolutia din ’89, fiind unul dintre studenții revoluționari care au participat la evenimente. In iunie 1990 este angajat redactor la redacția de știri a TVR. După realizarea a două filme documentare, este primit in Uniunea Cineaștilor din România, iar în mai 1991, în Asociatia Dramaturgilor de Film.

A realizat peste 1000 de reportaje și sute de emisiuni, cele mai cunoscute fiind: „Lege și fărădelege”, „Transfocator”, „Actualități”, „Poliția in acțiune”, „Bună dimineața”, precum și rubrici în cadrul altor emisiuni de cultură și artă.

A fost profesor universitar și a predat Statistica și Modelare Economica la ASE, Universitatea Româno-Americană și Universitatea N.Titulescu. De asemenea, a predat Economie la Academia de Poliție. In momentul de față este cercetător stiințific asociat la Academia Română.

Ca scriitor, debutează in 1996, cu volumul de poezii „Oameni si țărmuri”, cu prefața de Marin Sorescu. Este discipolul maestrului Marin Sorescu, cu care a avut o frumoasă colaborare, in ultimii ani de viață ai regretatului scriitor. Au urmat alte două volume de poezii, „Căutătorul de zimbri” și „Florile binelui”, iar primul roman, „Comisarul Caron-Dispariția”, a fost publicat in 2005. In perioada 1997-2006 a publicat mai multe cărți economice și o analiză a fenomenului terorist contemporan.

A scris trei scenarii de film de lung metraj și a realizat trei filme documentare. Până in momentul de față, a publicat 30 de cărți, atât volume de poezie cât și romane, nuvele, eseuri. Cele douăsprezece romane se găsesc în toate librăriile din România și se bucură de aprecierea cititorilor.

Iată o listă cu acestea: Insula Purgatoriului (roman distopic); Copoiul din Cardiff (roman polițist-filozofic), Taifun in adancuri (thriller), Gemenii lui Bormann (roman istoric), Celeste-Planeta Purgatoriului (SF, fantasy), un volum de eseuri filozofice intitulat “Monada Ratiunii”, romanul pamflet “Deșertul fluturilor albi”, Submarinul teroriștilor (roman de spionaj) si romanul semi-autobiografic, “250 de kilometri si un secol de amintiri”, “Pasărea de Foc a tinereții” (roman), “Plutonul nătăfleților si alte povestiri”…, “Cercul Negru”.

In 25 iunie 2019, a fost lansat romanul “Cuțitele rosii”, la Muzeul Național al Literaturii Române. Romanul “L’ile du purgatoire”, lansat la Salon du Livre-Paris in data de 17 martie 2019, se bucură de recunoaștere internațională, fiind promovat in țările francofone. Romanul amintit a fost lansat și la Salon du Livre de Montreal 20-25 noiembrie, 2019… De fapt, o dublă lansare, doarece cel mai recent roman, „Ce caută povestea mea în filmul lor”, a fost lansat in data de 24 noiembrie 2019, la Târgul Gaudeamus.

Lucian Ciuchiță este cunoscut internațional și pentru procesul de plagiat pe care îl are cu 5 case de producție de la Hollywood, care au realizat filmul Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone in rolurile principale. Producatorii filmului au folosit scenariul lui Lucian Ciuchiță, dar au uitat să-l treacă pe generic și, desigur, să-i plătească drepturile cuvenite. Un proces inechitabil care durează de sase ani și acum se află pe rol la Curtea de Apel București.

MN: Poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News.


Mangalia News, 26.07.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply