VIAȚA PE SCURT, cu Goran Mrakić

0
1762

VIAȚA PE SCURT, cu Goran Mrakić:

– Neața, vecine, de unge vii așa devreme?
– Iaca, am fo` pân` la farmacie, să-mi iau mască, da` m-o dat afar` fiindcă n-am mască. Io spun – pă` d-aia am venit, să-mi iau mască, ei zîc – nu se poate, dacă n-aveți mască.


Fie vama cât de rea, tot mai bine-n Grecia!


Foarte repede constat că pot să mă lipsesc de obiectele la care nu ajung în timp ce stau întins.


Pentru o generație care a crescut cu sucurile tec și rio, încă ne ținem bine.


Ia telecomanda, se trântește pe canapea, dă peste cap un ștamplu de șliboviță. La televizor începe un grupaj de știri.
– ”Organizaţia Mondială a Sănătăţi analizează un raport…”
Se ridică, scoate cuțitul din sertar și o tablă de slănină din frigider.
– ”…recomandările referitoare la noul coronavirus după ce peste 200 de oameni de ştiinţă…”
Mai dă peste cap o răchie. Taie două roșii și o piparcă.
– ”au prezentat dovezi că noul coronavirus se poate răspândi…”
Pune niște boia peste feliuțele de slănină. Înghite un cățel de usturoi.
– ”prin particule mici în aer…”
Rade și a treia răchie. Aruncă cuțitul în chiuvetă. Scoate o bere din frigider, bea juma de sticlă dintr-o gură. Râgâie.
– ”OMS afirmă că SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, se răspândeşte în principal prin particule mici…”
Mai ia o gură de bere, îi bagă printre dinți în pizda mamii lor pe ăia de la canalele de știri. Se scarpină sub boxeri. Se întinde după telecomandă, schimbă canalul, pune pe muzică din anii 80. Ce bunoacă era Sabrina! Merge la frigider să-și mai ia o bere dar vede că nu mai sînt. Se înjură-n gând și pe sine pentru că le-a băut ieri pe toate. Își ia șlapii-n picioare și coboară cu plasa până la magazinul de jos.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Dacă iau premiul cel mare la loto mă duc un weekend la Mamaia.


Când eram la liceu, a venit odată la noi o vecină care ne-a combinat să ne ghicească în zațul cafelei. Mi-a spus că vede că voi lua notă mare la bac, că se va îndrăgosti de mine o fată frumoasă ca o actriță de cinema și că voi locui într-o casă cu piscină și teren de tenis. N-a observat că i-am întins cana din care a băut bunică-mea.


Străbunica se lăuda tuturor vecinilor și rudelor că are ”la secret” o sticlă de ”extra-răchie” din `68. Până într-o zi din `84 când s-a certat cu străbunicul care i-a spus că de fapt n-o mai are din `75.


Când s-a deschis primul magazin chinezesc din oraș, bunica s-a dus și ne-a cumpărat tuturor pijamale identice. Seara arătam ca naționala de gimnastică a URSS-ului, din 1976.


Oamenii de știință din Banat au constatat că un ștamplu de răchie înainte de prânz nu e doar sănătos, ci și puțin.


La Mamaia, ieși mai ieftin dacă dormi la hotel decât pe șezlong. 🙂




MN: Din scrierile lui Goran Mrakic, am publicat mai multe articole ce pot fi citite AICI. Volumul său ”POVESTIRI DIN GARAJ”, poate fi procurat de AICI.


Mangalia News, 16.07.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply