Rusaliile şi Pogorârea Duhului Sfânt – sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine

0
854

Sărbătoarea se mai numeşte şi Duminica Cincizecimii, sau Duminica Mare, se ţine la 50 de zile după Paşti şi este a doua sărbătoare rezervată botezurilor. Prăznuirea coincide cu sărbătoarea populară a Rusaliilor, când intră în scenă Căluşarii. 7 iunie și 8 iunie, duminica Rusaliilor şi luni, a doua zi de Rusalii, sunt, conform deciziei Parlamentului, zile libere.

La îndemnul însufleţit al Sfântului Apostol Petru, la 50 de zile după Învierea Domnului, s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a devenit, pe lângă Paşti, a doua mare sărbătoare rezervată botezurilor, în care nu se putea îngenunchea şi posti, iar spectacolele păgâne erau interzise.

În Faptele Apostolilor, Evanghelistul Luca povesteşte cum Duhul Sfânt, pogorât sub chipul unor limbi de foc asupra celor 12 Apostoli, i-a umplut de darurile sale.

Apostolii au căpătat puterea de a grăi în limbi străine şi au început să popovăduiască în lume învaţătura Mântuitorului, făcând minuni, întorcându-i pe păgâni de la închinarea la idoli şi aducând la credinţa creştină oameni simpli şi împăraţi.

În România a predicat Sfântul Apostol Andrei, conform istoricului Eusebiu al Cezareei şi Sinaxarul din Constantinopol, fapt atestat şi de colindele dobrogene sau toponimiile locale: Peştera şi Pârâul Sfântului Andrei, sau numele de Undrea dat lunii Decembrie.

Mai mult, pe stiri.tvr.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

MN: Sfânta Sărbătoare de Rusalii să vă aducă împliniri, sănătate și liniște în suflet! “La mulți ani”, tuturor femeilor care poartă numele de Ruxandra sau Roxana.


Mangalia News, Duminica Rusaliilor, 7 iunie 2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply