Deschiderea oficială a litoralului, pe 1 iunie. Operatorii de turism de la mare îşi reiau activitatea

0
1429

Angajaţii din turismul de pe litoral primesc veşti bune. În scurt timp, îşi vor relua activitatea normală, pe măsură ce terasele, restaurantele şi hotelurile se vor deschide. Reprezentanţii patronatelor din Mamaia anticipează deja că litoralul va fi luat cu asalt în prima săptămână a lui iunie.

Mai mult de 100 de hoteluri din staţiunile româneşti de la Marea Neagră, reprezentând un sfert din capacitatea de cazare a litoralului, s-au deschis sau urmează să se deschidă şi aşteaptă turiştii începând cu data de 1 iunie, când se vor deschide şi terasele. Cifrele reies din datele Organizaţiei Patronale Mamaia – Constanţa, care estimează că, în prima săptămână din iunie, se vor caza pe litoralul românesc în jur de 10.000 de turişti români.

Faptul că reprezentanţii HORECA au anunţat, ieri, după discuţia cu premierul, că de la 1 iunie se deschid terasele restaurantelor, i-a determinat pe mulţi hotelieri de la mare să îşi pregătească deschiderea unităţilor începând cu această dată, pentru a putea primi turiştii. Astfel, din datele Organizaţiei Patronale Mamaia – Constanţa, peste 100 de hoteluri de pe litoral s-au deschis deja sau se vor deschide în jurul datei de 1 iunie.

„Practic, deschiderea oficială a litoralului pentru turişti va fi la 1 iunie, deşi sunt şi acum hoteluri şi pensiuni deschise la mare care chiar au primit turişti în acest week-end. Aceştia au venit pentru scopuri de recreere – pescuit, kiting şi pentru activităţi sportive în aer liber. Cei mai mulţi au ajuns pe plajele din Mamaia, Vama Veche şi în Delta Dunării. Majoritatea hotelurilor care se deschid au şi terase acoperite, unde se va servi masa. Chiar şi cele fără terasă vor putea primi turişti, pentru că, la începutul lunii iunie, majoritatea sejururilor includ doar micul dejun, care poate fi servit în cameră, în sistem de room-service sau delivery. În paralel, vor fi deschise şi terasele restaurantelor independente de pe litoral”, este de părere Anca Nedea, directorul executiv al OPMCTA.

Mini-vacanţa de Rusalii, la mare

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Continuarea, în cugetliber.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply