Trebuie să nu lăsăm microîntreprinderile, firmele mici şi mijlocii româneşti să se prăbuşească de tot în această criză, aşa cum s-a întâmplat acum zece ani; în joc sunt 3 milioane de angajaţi cu familii şi credite în spate, din care peste 1 milion vor deveni şomeri, iar cei care rămân vor avea veniturile tăiate cu 30-50%

0
707

Trebuie să nu lăsăm microîntreprinderile, firmele mici şi mijlocii româneşti să se prăbuşească de tot în această criză, aşa cum s-a întâmplat acum zece ani; în joc sunt 3 milioane de angajaţi cu familii şi credite în spate, din care peste 1 milion vor deveni şomeri, iar cei care rămân vor avea veniturile tăiate cu 30-50%.

Dacă guvernul, băncile comerciale (din care marea majoritate sunt străine) – spate în spate cu BNR, companiile mari din România – marea majoritate fiind multinaţionale -, investitorii străini, creditorii internaţionali, toată clasa de business a României nu vor face front comun în această criză, microîntreprinderile, companiile mici şi mijlocii româneşti vor plăti preţul acestei crize şi, în final, va plăti toată România, pentru că implicaţiile vor fi majore: deşi au o putere financiară scăzută, aceste firme angajează cei mai mulţi oameni şi plătesc cele mai multe taxe şi impozite la stat.

Dacă România, societatea şi opinia publică îşi vor “omorî” patronii români, care şi aşa nu sunt cei mai iubiţi oameni, cine va mai duce businessurile mai departe, cine va mai face angajări, cine va mai plăti salariile şi taxele la stat?

Citiți continuarea în Ziarul Financiar (autor: Cristian Hostiuc).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply