Jurnalul Prefectului de Constanța, George-Sergiu Niculescu. Săptămâna 30 martie – 5 aprilie 2020

0
827

Dragi locuitori ai județului Constanța,

Am trecut, împreună, de o nouă săptămână acaparată de noul coronavirus. Măsuri noi, cazuri noi, provocări noi, în fiecare zi. În rândurile de mai jos, vă prezint un sumar al activității de săptămâna trecută, într-un nou „Jurnal de Prefect”.

Luni, 30 martie:

Săptămâna a început alături de colegii din Instituția Prefectului, alături de care am stabilit principalele direcții pe care le-am urmat zilele precedente. Apoi, am fost pe stadionul „Portul”, unde m-am întâlnit cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, care mi-au prezentat stadiul lucrărilor și dispunerea spitalului militar mobil, care în scurt timp va fi echipat cu tot ce este nevoie pentru a funcționa. Tot acolo am acordat și interviuri presei, punctual despre acest proiect, dar și despre situația generală la nivelul județului, privind evoluția COVID-19.

Marți, 31 martie:

Am avut o întâlnire de lucru cu inspectorul-șef la ISU „Dobrogea”, col. Gheorghe Popa, pe tema coronavirusului. Implicarea celor de la ISU „Dobrogea”, în această speță, este una remarcabilă și sunt convins că va rămâne așa pe toată perioada în care luptăm cu acest virus. Apoi, am convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căruia am dezbătut cu membrii CJSU mai multe puncte importante, inclusiv Planul Alb pentru organizarea unităților spitalicești de pe raza județului Constanța.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Miercuri, 01 aprilie:

Mi-am aplecat atenția pe activitățile interne, necesare pentru buna funcționare a Instituției Prefectului. Apoi, am discutat cu col. Gheorghe Popa, inspectorul-șef ISU „Dobrogea”, despre fluxurile de comunicare între instituțiile care sunt implicate în lupta împotriva COVID-19.

Joi, 02 aprilie:

Am avut o întâlnire cu reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean, pe tema acoperirii posturilor de maximă necesitate, cât și despre stocurile de echipamente de protecție necesare intervențiilor. De asemenea, am avut o ședință la sediul DSP Constanța, după care am convocat, în sistem videoconferință, reprezentanții ISU „Dobrogea” și IPJ Constanța, cu care am discutat pe mai multe teme legate de noul coronavirus.

Vineri, 03 aprilie:

Am întreprins mai multe activități interne în cadrul Instituției Prefectului, după care am fost la sediul ISU „Dobrogea”. Apoi, am avut o ședință cu departamentul „juridic” din cadrul Prefecturii Constanța, iar la finalul acesteia, am luat din nou legătura cu col. Gheorghe Popa, alături de care am dezbătut procedurile pentru transportarea românilor repatriați din Italia înapoi în județele de domiciliu. Am încheiat ziua cu un interviu acordat presei, despre cele mai importante noutăți legate de coronavirus.

Sâmbătă, 04 aprilie:

M-am deplasat la centrul de carantinare din Mamaia, unde am monitorizat toată operațiunea de transport a celor care au terminat cele 14 zile de carantină și au fost transportați în județele de domiciliu, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne.

Duminică, 05 aprilie:

L-am însoțit pe ministrul Sănătății, dl. Nelu Tătaru, în vizita pe care a efectuat-o în județul Constanța. Am fost alături de ministru în cele mai importante spitale, dar și la centrul de carantinare din Techirghiol. Reiterez ce a declarat ministrul Sănătății, care a observat că situația în județul nostru este sub control, dar prevenția și monitorizarea sunt foarte importante, pentru ca epidemia de COVID-19 să nu degenereze, așa cum s-a întâmplat în alte județe care au fost declarate, oficial, focare.

Vă asigur că această perioadă va rămâne în urma noastră, dacă vom continua să conștientizăm cât de important este să fim responsabili, să stăm acasă, să avem grijă de sănătatea noastră. Vă propun un exercițiu de imaginație: în fiecare zi, rupeți 10-15 minute și gândiți-vă la lucrurile plăcute din viața voastră, la activitățile preferate, de care acum nu vă puteți bucura. Și gândiți-vă ce este de făcut ca să vă întoarceți mai repede la vechile obiceiuri. Răspunsul îl știm cu toții: respectarea tuturor recomandărilor și a măsurilor, în special distanțarea socială. Iar voi, cei care sunteți conștienți de situație, folosiți puterea exemplului și încercați să convingeți cât mai mulți oameni că, în aceste zile, este important să stați acasă și să aveți grijă de voi. Împreună, trecem peste toate! Sănătate multă tuturor!

George-Sergiu Niculescu, Prefectul județului Constanța.

#Împreună #TotulVaFiBine

MN: Alte file din ”Jurnalul Prefectului de Constanța”, puteți vizualiza AICI.


Mangalia News, 06.04.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply