De la IPJ Constanța: Infracțiuni de furt | Dosare penale întocmite de polițiștii constănțeni | Infracțiuni la regimul rutier | Activități preventive

0
877

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Secției 3 Rurală Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar, au identificat doi bărbați, de 23, respectiv 30 de ani, ambii din localitatea Cobadin, județul Constanța, bănuiți de comiterea faptei.

Astfel, la data de 23 ianuarie a.c., aceștia ar fi pătruns în curtea unei ferme de pe raza localității Cotu Văii, comuna Albești, de unde ar fi sustras 29 de caprine.

Din cercetări, a rezultat faptul că aceștia ar fi folosit un autoturism cu ajutorul căruia ar fi transportat 7 caprine, celelalte animale fiind dirijate, pe jos, până în apropierea localității Chirnogeni. Întrucât bărbatul care se afla la volanul autoturismului nu poseda permis de conducere, acesta a pierdut controlul direcției de mers, vehiculul părăsind drumul comunal. Totodată, polițiștii au stabilit că autoturismul avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.

La data de 25 ianuarie a.c., Judecătoria Mangalia a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, aceștia fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.

Dosare penale întocmite de polițiștii rutieri

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 49 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 69, dinspre localitatea Miorița către DN 2A, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 22.50, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Unirii din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 49 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Primăverii din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 04.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Trandafirilor din localitatea Băneasa, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul I. C. Brătianu din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 01.00, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 49 de ani, care a condus un autoturism, pe raza localității Sinoe, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conduucere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 04.00, polițiști din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe raza localității Topalu, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conduucere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemie în sânge.

La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 10.51, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un autoturism, pe DN 39, în localitatea Eforie Sud, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Mandat pus în aplicare de polițiștii constănțeni

La data de 23 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale al I.P.J. Constanța au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Constanța, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 40 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea neautorizată de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Bărbatul a fost escortat și introdus în Penitenciarul Poarta Albă.

Dosare penale întocmite de polițiștii rutieri

La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 54 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Luptători din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus o autoutilitară, pe strada Eliberării din municipiul Constanța, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul în cauză avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare expirate.

La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 18.35, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat o femeie de 42 de ani, care a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiu. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că autoturismul figurează radiat din circulaţie din data de 10.12.2015.

Activități preventive desfășurate de polițiști

La data de 23 ianuarie a.c, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au continuat seria activităților preventive la Școala Gimnazială Nr.6 Nicolae Titulescu și Școala primară Colibri din municipiul Constanța.

În cadrul proiectului ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI, cei mici au fost informați cu privire la deplasarea în siguranță spre unitatea de învățământ și domiciliu, prin vizionarea unui film educativ specific vârstei lor. Materialele preventive pot fi vizualizate și pe pagina de internet www.scoalatedi.ro – pagină dedicată celor mici, dar și părinților și cadrelor didactice.

Polițiștii constănțeni îi sfătuiesc pe copii:

– Nu răspundeți mesajelor primite de la necunoscuți pe rețelele de socializare! Informați-vă părinții sau profesorii despre orice mesaj supărător!

– Nu acceptați cadouri de la persoanele necunoscute!

– Nu intrați în conflict cu colegii sau prietenii, comunicarea este cea mai bună metodă în rezolvarea oricărui conflict!

– Nu vă abateți de la drumul stabilit cu părinții spre școală/casă și nu vă urcați în mașina unui necunoscut, indiferent de motivul invocat!

– Nu deschideți ușa unor persoane străine, când sunteți singuri acasă!


Mangalia News, 30.01.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply