Poziția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu privire la lucrările de construcție a blocului de la ”Lupoaică”

0
1042

COMUNICAT DE PRESĂ

Ca urmare a discuțiilor apărute în spațiul public și a sesizărilor făcute către Direcția Județenă pentru Cultură Constanța, referitoare la lucrările de construcție de pe proprietatea situată pe strada Traian – bulevardul Tomis 49A, zona peninsulară a municipiului Constanța, vă comunicăm următoarele:

Cercetarea arheologică preventivă pentru terenul situat în str. Traian – bdul. Tomis 49A (beneficiar SC Bueno Comp SRL) s-a efectuat în perioada 13 aprilie – 29 iulie și 15 – 28 noiembrie 2016. Cercetarea a fost finalizată în data de 28 noiembrie 2016, iar Raportul de cercetare arheologică preventivă a fost finalizat în data de 5 decembrie 2016 și înaintat spre analiză și decizie Comisiei Naționale de Arheologie. Colectivul de arheologi, la data efectuării lucrărilor, a fost constituit din: Traian Cliante (responsabil științific), Aurel Mototolea și Tiberiu Potârniche (membri în colectiv).

În martie 2017, Direcția Județeană pentru Cultură Constanța a emis Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru terenul mai sus menționat.

Ca urmare a propunerilor arheologilor care au făcut cercetarea, dar și a completării făcute de către membrii Comisiei Naționale de Arheologie (adresa DJC 103 / 10.01.2017) – „… păstrarea in situ a tuturor structurilor constructive identificate în urma cercetărilor arheologice”, au fost delimitate zone propuse pentru conservare.

Zonele respective sunt cuprinse în Certificatul de descărcare de sarcină arheologică.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În aprilie 2019, beneficiarului i-a fost înaintat, de către Direcția Județeană pentru Cultură Constanța, Avizul 702/Z/23.04.2019, prin care sunt specificate condițiile necesare de îndeplinit de către beneficiar în faza D.T.A.C. Condițiile referitoare la aspectele arheologice specifică în mod clar: „Până la începerea lucrărilor de intervenție în zona cu vestigiile arheologice, pe toată durata șantierului de construcție a clădirii, zidurile antice vor fi conservate și protejate prin acoperire”.

Conform prevederilor OG 43/2000, pentru protecția malurilor au fost lăsate margini de protecție. De asemenea, conform organizării de șantier din momentul cercetării, a fost lăsată o rampă de acces spre poartă, construită din pământul rezultat la demolarea fostei toalete publice, rampă utilizată de camioane pentru evacuarea pământului săpat.

În data de 18.01.2020, beneficiarul a început lucrările de construcție pe terenul din strada Traian – bdul. Tomis 49A (a se vedea anunțul afișat pe gardul șantierului). În urma acestei activități, a fost făcută sesizarea semnată Neagu Cornel-Andrei către Direcția Județeană pentru Cultură Constanța (adusă la cunoștința noastră prin sesizarea 167/20.01.2020). Ca urmare a acestei sesizări, a prezenței pe terenul în cauză a arheologilor instituției noastre și a discuțiilor dintre beneficiar și reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Constanța, beneficiarul SC Bueno Comp SRL a sistat provizoriu lucrările de construcție, până la clarificarea situației.

Pentru respectarea prevederilor Avizului nr. 702/Z/23.04.2019, a fost depusă de către beneficiar, la sediul instituției noastre, o cerere pentru încheierea unui Contract de supraveghere arheologică, pentru supravegherea îndeplinirii cerințelor necesare în această fază D.T.A.C.

Ca urmare, a fost solicitată Comisiei Naționale de Arheologie eliberarea unei Autorizații pentru supraveghere arheologică. Această autorizație conferă baza legală pentru prezența arheologilor pe șantierul de construcție și îndeplinirea activității de supraveghere arheologică.

Data: 23.01.2020.

Arheolog drd. Aurel Mototolea,
Cercetător științific dr. Sorin Marcel Colesniuc,
Director general al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.


MN – Citiți și: Au început lucrările la blocul de lângă Lupoaică. Opinia publică acuză distrugerea sitului arheologic. Ce spun autoritățile (galerie foto)

Foto-montaj: Ziua de Constanța.

Mangalia News, 23.01.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply