Pilotul Emil Ghinea din Mangalia, un nou titlu de campion al României la circuitele de viteză în coastă! [galerie FOTO]

0
1908

Pilotul din Mangalia, Emil Ghinea a obţinut un nou titlu de campion al României în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, la clasa E2-SH-3000 (noua denumire a grupei H, clasa 3). Este a patra medalie de aur în competiţie pentru sportivul de 40 de ani (după cele din anii 2011, 2013 şi 2014), Emil având în palmares şi trei medalii de argint (în 2012, 2015 şi 2018)!  

Emil Ghinea a obţinut titlul în sezonul de faţă, cu o etapă înainte de final, la Câmpulung Muscel, şi a făcut-o în stil de mare campion, cu o victorie. „A fost o etapă OK, n-am avut deloc probleme tehnice. Am mers la rezultat, matematic. Am încercat să evoluez cerebral. Aşa am plecat de acasă, cu gândul victoriei şi victorie am făcut. Am încercat să câştig titlul înainte de ultima etapă, cea de la Poiana Braşov, astfel încât acolo să vin cu «surpriza» de anul viitor“, a declarat Emil Ghinea.   

„O retragem din această întrecere campioană naţională“  

Surpriza de care vorbeşte campionul este o altă maşină cu care acesta va evolua în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă! În această întrecere, pilotul din Mangalia a condus, între 2011 şi 2014, o maşină Renault 5GT Turbo, iar din 2014 a pilotat un Renault Clio V6 Trophy.

„Pentru maşina Renault Clio V6 Trophy, etapa de la Câmpulung Muscel a fost ultima, la viteză în coastă. Ea şi-a făcut treaba dintotdeauna, din 2014 merg cu ea. Suntem fericiţi că încheiem activitatea acestei maşini la viteză în coastă cu un titlu de campioană. O retragem din această întrecere campioană naţională. Din 2020, voi merge cu ea la Super Rally. Dacă spectatorii vor să o mai vadă în concurs, îi aştept la Super Rally, la anul“, a punctat Emil Ghinea.    

Alin George Luca, vicecampion la debutanţi  

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În etapa de la Câmpulung, echipa Auto Speed Team, pentru care evoluează doi piloţi, Emil Ghinea şi elevul său, Alin George Luca, a ocupat locul trei. Totodată, Alin, care conduce un Citroen C2 R2, a ieşit vicecampion naţional la debutanţi, tot cu o etapă înainte de terminarea sezonului! În Campionatul Naţional Super Rally, Emil Ghinea ocupă în acest moment primul loc la grupa 3A (maşini peste 300 CP, cu o singură puncte motoare).    

Şi-au atins ţelurile  

Emil se bucură că toate obiectivele stabilite pentru acest sezon au fost îndeplinite. „Cu Alin am urmărit să venim în primii trei la debutanţi. Iar el a devenit vicecampion, înainte cu o etapă de final. Ne-am atins ţelurile, în toate competiţiile. Le mulţumesc partenerilor mei, întrucât, fără ei, nu aveam nicio şansă anul acesta să mergem la două campionate diferite, şi la viteză în coastă, şi la Super Rally. Le mulţumesc de asemenea mecanicilor mei «nebuni» şi în mod special lui Gabi Gym şi familiei lui. Acesta din urmă e alături de mine la fiecare etapă. E mult mai mult decât mecanicul meu. Nu în ultimul rând, îi mulţumesc familiei mele pentru întregul sprijin pe care mi-l oferă“, a punctat Emil Ghinea.    

Mai mult, în ziuaconstanta.ro. Articol semnat de Marian BOCAI, 24.09.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply