Jandarmii constănţeni omagiază Drapelul Naţional

0
701

Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, la sediile celor două unităţi de jandarmi din municipiul Constanţa, se organizează în această perioadă, o serie de activităţi menite să marcheze acest moment important pentru istoria românilor.

Marți, 25 iunie a.c., drapelele arborate la cele două unităţi, au fost coborâte de pe catarg şi depuse la capela Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Preotul militar a oficiat  slujba de sfinţire, iar cele două drapele au rămas peste noapte în capela unităţii.

Astăzi, 26 iunie, manifestările dedicate acestui eveniment debutează la sediile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, cu arborarea Drapelului şi intonarea Imnului Naţional.  Totodată, istoricul şi însemnătatea Drapelului Naţional vor face obiectul unui material ce va fi  prezentat personalului  celor două unităţi.

De asemenea, începând cu ora 09.30, conducerile celor două unităţi vor  participa şi la ceremonialul militar şi religios organizat de autorităţi pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, unde vor fi asigurate şi măsurile de ordine publică.

Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 26.06.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply