APEL DISPERAT al unei mame din Tuzla: „Ajutați-mă să-mi găsesc fiul DISPĂRUT DE ACASĂ!”

0
1666

APEL DISPERAT al unei mame din Tuzla: „Ajutați-mă să-mi găsesc fiul DISPĂRUT DE ACASĂ!”

O familie din Tuzla face apel la oameni să o sprijine în găsirea unui băiat de 12 ani, care a plecat de acasă vineri, 8 februarie a.c., iar de atunci nu l-a mai văzut nimeni!

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 8 spre 9 februarie a.c., în jurul orei 00.00, la sediul postului de poliție Tuzla s-a prezentat o femeie care a sesizat faptul ca la data de 8 februarie, în jurul orei 12 fiul acesteia, ASĂVOAIA PETRUȚ-CIPRIAN în vârstă de 12 ani a plecat de la domiciliu, iar de atunci nu a mai revenit.

Minorul are constituție astenică, înălțime de aproximativ 1,55 – 1,60 m, ten măsliniu, ochi albaștri și păr negru, tuns scurt. La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o geacă de fâș portocalie-maro, pantaloni de trening albaștri, pantofi sport negri, cu elemente albe.

Din verificări a rezultat faptul că minorul a fost văzut ultima oară în compania unui alt minor, care este cunoscut polițiștilor cu repetate plecări de acasă. Polițiștii constanteni au demarat activitățile pentru găsirea minorului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cetățenii care pot furniza orice informații în legătură cu această persoană, sunt rugați să contacteze Postul de poliție Tuzla, sau dispeceratul IPJ Constanța 0241.611364 int. 20005.

Mama a lansat un apel și pe rețeaua de socializare, în speranța că cineva a văzut copilul și o poate ajuta cu informații. (F.B, replicaonline.ro).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply