La concursul județean „Performanţă în meserie”, elevii Colegiului Economic Mangalia au obținut premii valoroase

    0
    1522

    În data de 13 decembrie 2018, elevii Colegiului Economic Mangalia, au participat la concursul pe meserii „Performanţă în meserie” care s-a aflat la a IV-a ediţie, fiind organizat de Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” din Constanţa.

    Concursul s-a desfăşurat la restaurantul hotelului Flora din Mamaia, pe trei secţiuni.

    La acest concurs, elevii Colegiului Economic Mangalia au obţinut următoarele premii:

    1. La secţiunea „Reclama, sufletul comerţului”, calificarea  Tehnician în activităţi de comerţ, eleva Ilie Andreea Carmen, coordonată de prof. Matei Loredana, a obţinut locul I, iar elevul Burcă Ionuţ Dragoş, coordonat de prof. Ciobănel Raluca Simona, a obţinut menţiune.

    2. La secţiunea „Arta de a servi zâmbind”, (meseria de ospătar), eleva Jechil Roxana Nicoleta, coordonată de prof. Apostu Gabriela, a obţinut locul al II-lea.

    3. La secţiunea „Magia garniturilor pescăreşti”, (meseria de bucătar), elevii Nedelcu Săndiţa Georgiana şi Mustafa Erdal, coordonaţi de prof. Jinga Roxana, au obţinut locul al III-lea.

    Publicitate https://www.mangalianews.ro/

    Din comisia de evaluare au făcut parte profesori de la toate liceele participante, iar din partea Colegiului Economic Mangalia au evaluat următoarele cadre didactice: prof. Stamatin Carmen Liliana, prof. Chirica Elena şi prof. Popa Gabriela.


    Mangalia News, 19.12.2018.



    piese-auto-mangalia.ro

    lensa.ro


    Leave a Reply