Similitudini de viziuni și structuri lirice la Mihai Eminescu și Edgar Allan Poe.
Din multitudinea de intersecții ale viziunilor și structurilor lirice, precizate cu finețe de autor, sunt reliefate confluențele dintre traiectoriile poetice ale celor doi giganți ai literaturii universale, Mihai Eminescu și Edgar Allan Poe. Deşi cei doi poeţi aparțin romantismului, nu trebuie neglijată specificitatea filierelor romantice care au influenţat formarea lor (romantismul englez, pentru Poe şi romantismul german, pentru Eminescu), pe de o parte, iar pe de altă parte particularitatea romantismului american, precum şi a celui românesc.
„Dacă Poe – afirmă autorul – trăise în copilărie în spaţiul gotic britanic şi contribuise – dincolo de Atlantic – la instituirea unui gotic literar american, Eminescu descoperise (mai ales prin cultivarea literaturii germane) fascinaţia mitologiei (implicit a liricii gotice) a Nordului Europei şi, acolo unde americanii edificaseră zgârie-nori (care să răspundă necesităţii lor de edificii gotice, în lipsa – pe pământ american – a castelelor şi bisericilor gotice din Europa, iar autorii americani – în frunte cu Poe – edificaseră un romantism întunecat), Eminescu înălţase «domuri şi catedrale lirice», care să corespundă aspiraţiei sale de gotic temperat de «matricea stilistică naţională» (apud Blaga), ce îl propulsa spre «coordonate armonioase», specific româneşti”.
Ioan Iacob marchează elemente congruente, ca de exemplu imaginara axă gotică a nopţii (coborârea Corbului lui Poe şi ascensiunea Luceafărului Eminescian), structurile lirice repetitive (persuasivul „Nevermore”, în Corbul şi, respectiv, invocaţia Cătălinei către Luceafăr), filosofia sceptică din finalul celor două mari poeme. În ciuda diferenţelor spaţiale temporale şi literare lui Poe şi Eminescu, Ioan Iacob evidențiază similitudini între viziunile şi structurile lirice ale celor doi mari poeți.
Deşi nu există influenţe directe între Poe şi Eminescu, autorul realizează o radiografie a unor structuri poetice circumscrise aspectelor gotice ale romantismului, ce fundamentează o viziune asumată integral la Poe şi doar secvenţial la Eminescu. Într-o istorie a evoluţiei limbajelor poetice, Eminescu nu este un poet ulterior, ci anterior lui Poe, în sensul că poetul american a reprezentat o formă târzie a romantismului, cu explorări în modernitate, pe filiera Charles Baudelaire, în timp ce Eminescu – care ar fi trebuit să-i asimileze pe Poe, Baudelaire şi Rimbaud – este un anacronic, din perspectiva evoluţiei retoricilor poetice.
Ioan Iacob pune în valoare cele două extremităţi ale arcului poetic transatlantic dintre Eminescu şi Poe: dacă Eminescu este ancorat în spiritualitatea românească (ce nu exclude universalitatea operei sale), Poe cunoaşte, afirmă autorul, o situaţie „paradoxală”, fiind poet american cu “rădăcini europene“, cultura europeană având importante influențe în opera sa.
Ioan Iacob analizează conotaţiile mitologice şi viziunile selenare, lumina de lună oferindu-i opţiunea pentru o metaforă complexă (reuşit găsită), care pune în valoare arcul poetic transatlantic şi reliefează majoritatea similitudinilor şi diferenţierilor dintre poeţi: Arcul Dianei (identificat cu semiluna).
Autorul descoperă, în poemele lui Poe, mai multe abordări eminesciene, Annabel Lee putând fi interpretat drept corespondent eminescian pentru Cătălina: „Dacă vom corela şi finalul poemului Annabel Lee cu dorinţa tanatic-eminesciană (Eminescu îşi începe traiectoria poetică şi şi-o încheie într-un registrutanatic, specific mai degrabă lui Poe, a cărei traiectorie auctorială a stat mereu subun spectru tanatic) de a fi îngropat la marginea mării, vom avea suficiente argumente pentru a afirma că Annabel Lee este cel mai eminescian poem al lui Poe (s.a.)” (op. cit. p.67).
Autorul remarcă şi analizează coincidenţe şi suprapuneri între traiectoriile celor doi mari poeţi, care au contribuit, fiecare în felul său, la modernizarea fenomenului liric în plan naţional şi universal. Însă principala trăsătură comună care face ca arcul să propulseze săgeata Dianei peste Atlantic si peste timp este aspiraţia hiperbolică a ambilor poeti spre perfecţiunea poeziei pure. O carte-eveniment, care nu poate trece neobservată în peisajul aparițiilor editoriale consacrate marilor precursori ai fenomenului liric modern.
Dr. Ileana Tipuriță
…………………………
*Iacob, Ioan, „Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe”, Iași, Ed. JUNIMEA, Colecția Eminesciana, 2017.
Articol preluat din Jurnalul Bucureștiului, 21.11.2018.
