Capriciile vremii, la mare, de E. C. Ninu
Firesc, natura își are legile ei, pe care omul încearcă să le stăpânească. În căutarea unei ciclicități, meteorologii profesioniști se feresc să dea verdicte tabu. De aceea, sprijinul pe care îl oferă tehologia modernă este incontestabil.
Cu nazuri comparate de către misogini cu cele ale unei femei, extremele ei au rămas în istorie, precum celebrul potop al lui Noe sau, mai de curând, „generalul Iarnă”, care și-a comandat oștirile de vifornițe, ger și nămeți de-a lungul timpurilor, precum înzăpezirea invadatorilor turci, în Moldova, oglindită de Vasile Alecsandri, într-una din legendele sale istorice, cea a trupelor lui Napoleon în Rusia, sau iernile grele din bătălia Stalingradului sau a Leningardului, în Al Doilea Război Mondial.
În ultimul timp, se vorbește tot mai mult de dirijarea vremii, ca armă strategică, în ceea ce privește instalarea secetei sau abaterea ploilor, cauzatoare de inundații și grindină, asupra unor suprafețe mai mari sau mai mici, în lume.
Mangalia a fost afectată și ea de astfel de fenomene naturale, culminând cu un seism, care a făcut să se scufunde o parte a orașului medieval în apele mării, cu o mare parte a ruinelor cetății Callatis, distrugând și turnul moscheii „Esmahan-Sultan”, în secolul al XIX-lea, necesitând refacerea acestuia. Ne-o demonstrează imaginile geamiei, într-o serie de tablouri, fotografii sau maximafilie.
O iarnă grea a înregistrat orașul nostru, așa cum se poate observa din fotografia păstrată de la un locuitor al satului Limanu. Deosebit de grea a fost și iarna dintre anii 1953-1954, când marea, cât vedeai cu ochii, era înghețată.
În urmă cu 80 de ani, în 14 iulie 1938, a fost dată în folosință linia de cale ferată Eforie-Sud-Mangalia, dar, un an mai târziu,în urma ploilor diluviene din 4 iulie 1939, segmentul Costinești-Mangalia a trebuit să fie refăcut, turiștii având de suferit, din această cauză.
Despre tronsonul respectiv au scris mai mulți documentariști, printre care Dumitru Isac („Mangalia, recunoștință veșnică armatei române”, ed. „Imperium”, Constanța, 2014, și monografia, în manuscris, „Mangalia”), dar și soții Aurelia și Ștefan Lăpușan („Mangalia în paginile vremii”, ed. „Dobrogea”, Constanța, 2007).
Astfel, D. Isac, în cartea sa detaliază:
„În perioada 1937-1938, prin grija generalului Nicolae Macri (1880-1947), director general al Căilor Ferate Române, a fost construită calea ferată între Carmen-Sylva (azi, Eforie-Sud) și Mangalia. Atunci, un rol important l-a avut și primarul Mangaliei, slt. (r) Nicolae Roșculeț. Calea ferată trebuia prelungită până la Castelul Regal din Balcic, dar, după moartea reginei Maria, la 18 iulie 1938, lucrările au fost oprite.” (op. cit., pag. 36).
Cea de-a doua carte, avându-i ca autori pe Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, chiar detaliază evenimentul neplăcut, petrecut în luna lui cuptor 1939:
„… la 4 iulie 1939, o ploaie demențială se abate asupra litoralului, distrugând linia de cale ferată Costinești-Mangalia, iar în Tuzla pricinuind pagube însemnate, devastând locuințele, culturile, făcând impracticabil drumul național.” (lucr. cit., pag. 98).
Deci, cum și în zilele noastre se mai întâmplă astfel de fenomene, iată că nimic nu este nou sub soare! (sursa: Emil-Corneliu Ninu, Fb).
