Echipajele Hope, Nimana și Pelican Racing – câștigătorii SetSail Black Sea International Regatta 2018 la clasele ORC A, ORC B și respectiv, ORC C

0
991

Douăzeci și cinci de echipaje de yachting din România și Bulgaria s-au aliniat la start, în acest week-end, în prima regatta a sezonului competițional de offshore (bărci mari), SetSail Black Sea International Regatta. Organizată sub egida Federației Române de Yachting, în perioada 17-20 mai a.c., la Marina Limanu, concursul a urcat pe podium șase echipaje concurente la trei clase: ORC A, ORC B și ORC C.

La clasa ORC A, medalia de aur a revenit echipajului Hope, locul al II-lea fiind ocupat de un echipaj de tradiție care a schimbat, în acest an, ambarcațiunea pe care concurează – Quebramar, iar locul al III-lea a revenit echipajului Irony.

Clasa ORC B a adus pe podium, pe primul loc, un echipaj din Bulgaria – Nimana, românii adjudecându-și următoarele poziții: Santa Monica (locul al II-lea) și Jackpot (locul al III-lea).

Pelican Racing a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la clasa ORC C, reușind să se situeze înaintea echipajului bulgaresc Elina (locul al II-lea). Medalia de bronz a revenit ambarcațiunii Ricochet.

Cele douăzeci și cinci de echipaje prezente în competiție și-au făcut o adevărată ”încălzire” pentru sezonul competițional 2018. Regatta le-a adus provocări serioase echipajelor proaspăt ieșite de la iernat: opt curse, dintre care una de aproximativ 40 de mile marine și o vreme destul de capricioasă: vânt de diferite intensități și rotiri multiple, valuri, ploaie, soare. Competiția a fost plină de adrenalină, clasamentele provizorii schimbându-se de la cursă la cursă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Sezonul competițional de offshore de la Marea Neagră continuă cu International Sailing Regatta Poseidon-Balchik, care se va desfășura la Marina Eforie în perioada 14-17 iunie a.c. și care constituie prima etapă a Romania Cup Alpha Bank (cupă care cuprinde cinci regatte) și, totodată, prima etapă a Black Sea Sailing Trophy (trofeu format din două competiții).


Mangalia News, 22.05.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply