Bogdan Dumitru: Părinții noștri habar nu au de dramele noastre. Când le spui de un credit, parcă torni acid pe ei. Când le spui că ești praf cu timpul, cu nervii, îți bagă replica aia că și ei ne-au crescut pe noi. Greșit, dragi părinți, nu voi ne-ați crescut, ci sistemul comunist. Ne lăsați la creșă la 7, ne luați la 4. Aveam bunici care aveau grijă de noi. Așa ne-ați crescut. Implicarea voastră era foarte mică. Noi, astăzi, facem parenting.
Acum, când voi, dragi părinți, vă spuneți în cap că v-ați făcut datoria, că ne-ați crescut si noi trebuie să ne creștem copilul, sunteți într-o eroare gravă. Noi nu avem siguranța locului de muncă de mâine, nu avem pe cineva care sa ne ofere un apartament, trebuie sa muncim pentru el, să facem rate, să alergăm de nebuni să ducem copilul la grădiniță, la muncă, înapoi, în timp ce voi, stați relaxați, fără bătaie de cap si considerați că vă faceți datoria de bunici, venind la noi 2 ore duminica, unii dintre voi, iar restul o dată la 6 luni.
Noi suntem o generație de sacrificiu, nu voi! Noi știm ce înseamnă stresul zilnic, nu voi. Noi știm ce înseamnă să fii părinte, nu voi.
Copiii noștri sunt bombardați zilnic cu informații negative, mâncare tip junk food, sucuri mizerabile, dulciuri, tablete, telefoane. Toate astea sunt un coșmar pentru noi, iar voi nu înțelegeți de ce suntem agitați. Pentru că voi nu ați avut parte de așa ceva. Nu aveați stresul nostru.
Cristina Panaite: Fiecare om pornește în viata având în minte o proiecție și un scenariu despre cum ar trebui sa fie. Urmând sistematic un desfășurător fictiv, ne imaginam cum între 20-30 ani ne construim viitorul, ne dezvoltam o cariera, ne găsim o locuință și punem temelia unei familii. Apoi ne imaginam cum între 30-40 ani consolidam ce am construit, adăugăm și îmbunătățim. Anii 40-50 dorim sa ne găsească în stabilitate, liniste și echilibru.
O buna parte din generațiile aflate acum la vârsta a doua și a treia și-au materializat acesta viata și au trăit conform acestui scenariu. Erau anii în care, deși privați de atâtea drepturi și libertăți, tinerii plecau în viata având o baza de la care sa pornească.
Cei mai mulți dintre cei de varsta părinților noștri au locuit toată viata în aceeași casa primita de la stat si au lucrat în același loc de munca pana la pensie. Ei nu au simțit și nu vor înțelege niciodata zbuciumul tineretului de azi pentru care fiecare zi e o lupta și care trebuie sa trăiască zilnic in nesiguranță, instabilitate și incertitudine.
Nu, noi nu vom îmbătrâni în aceeași locuință pe care nu ne-a dat-o nimeni gratis. Noi vom munci, ne vom înhăma la credite, ne vom zbate sa ne găsim locul nostru.
Nu, noi nu vom trai fericiți pana la adânci bătrâneți într-o familie armonioasa. Pentru ca principiile și valorile care țineau cândva familia unita s-au distrus, nu știm sa reparam ci doar sa înlocuim, dragostea și respectul nu mai sunt calități ci slăbiciuni.
Nu, noi nu vom avea același loc de munca toată viata. Noi îl vom schimba, ne vom reorienta, ne vom agita căutând și vom face compromisuri uriașe.
As vrea ca cei mai în vârstă care nu au trecut prin ce trecem noi sa facă un exercițiu de imaginație, sa se pună puțin în locul nostru, al celor care cu forte proprii își construiesc o viata și se lupta zilnic cu neajunsurile ei. Și în loc sa judece, sa critice sau sa își dea cu parerea, sa empatizeze și sa înțeleagă.
Mangalia News, Vineri, 20 aprilie 2018.
