Gabriela Apostu: Draga mea, încă din primele rînduri țin să-ți mărturisesc că sunt tristă. Tristețea e în firea lucrurilor, dar cînd e prelungită, cam dă în boală. Parcă n-as prea vrea asta.
Esti atît de frumoasă, spun unii (pentru că eu ți-am vizitat puține locșoare), dar ce folos, cînd alții te coafează ca pe o arătare, în numele esteticii urîtului.
Te-au sluțit, te țin murdară, fără a da socoteală cuiva, nici măcar sufletelor din piepturile lor. Se închină la icoanele tale și apoi te trădează cu prima ocazie.
Am facut o vizită într-o țară creștină, unde locurile erau scăldate de ape si lumină, unde verdele se simțea ca la el acasă, unde dincolo de comertul abuziv ca forma de exprimare, era în schimb dragostea de țara, de pămînt, etalata cu mîndrie, unde piatra nu era doar piatră, era bucată din țară, unde cărările erau bătătorite și bine întreținute, unde casele erau din flori.
Și tu posezi draga mea toate aceastea, doar ca nouă, cetățenilor tai, în majoritate, ne lipseste mîndria… de a fi român.
Nu mă refer la portul iei și la strigătul ”sunt mîndru că sunt român”, ci la cumințenia cu care pășim pe pietrele tale, la dragul de a te ști curată, străbătută de ape limpezi, curate, la verdele nemînjit, la copacii falnici din pădurile virgine (dezvirginate abuziv).
Că ne furăm între noi, nu mai este un secret, că ne mințim, știm deja, dar cu tine patrie dragă, pămînt românesc, ce-om avea?
Gabriela Apostu, aprilie 2018, Mangalia.
Mangalia News, Miercuri, 11.04.2018.
