Primăria Mangalia declanşează operaţiunea „Garajul“. Sute de cetăţeni sunt vizaţi! Radu Cristian: „Începem să regândim parcările”

1
1892

Tomis News: Primarul Mangaliei, Cristian Radu: „În Mangalia sunt înmatriculate peste 14.000 de autoturisme şi 1.800 de garaje, care ocupă patru hectare de teren“.

Lipsa locurilor de parcare pare a fi o problemă a deceniului, dacă nu a secolului, în mai toate orașele României. În condițiile în care cele mai multe localități urbane au infrastructura dezvoltată pentru valorile de trafic de acum câteva zeci de ani, când numărul mașinilor era mult mai mic, nu mai e de mirare faptul că s-a ajuns în situația în care nici oamenii nu mai au loc pe trotuar din cauza mașinilor care nu mai au loc de parcare.

Numărul de autoturisme a crescut, în special în ultimele 12 luni, extrem de mult, în condițiile în care există familii care au chiar și două sau trei mașini, iar găsirea unui loc de parcare a devenit o provocare pe care șoferii sunt nevoiți să o accepte în fiecare zi. Avalanşa de înmatriculări sa fost generată de eliminarea timbrului de mediu (1 februarie 2017), fapt care a deschis robinetul la înmatriculările de hârburi în România.

Mai mult, Master Planul General de Transport publicat de Guvern arată că aproape un sfert dintre români vor circula cu mașina personală peste patru ani. Drept urmare, nu ar fi de mirare ca locurile de parcare libere să fie mai greu de găsit decât comorile.

Câte un loc de parcare pentru fiecare apartament

Cu aceleași probleme se confruntă și locuitorii municipiului Mangalia, unde numărul mașinilor a crescut extrem de mult în ultimii ani. În aceste condiții, autoritățile locale sunt nevoite să caute soluții pentru ca locuitorii să nu ajungă să se omoare între ei pentru un loc de parcare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Avem o mare problemă cu locurile de parcare în municipiul Mangalia. Am început documentaţia pentru fiecare cartier şi încercăm să regândim parcările. În această idee, vom încerca să desfiinţăm o serie de garaje, în condiţiile în care mulţi deţinători de astfel de spaţii le folosesc în alte scopuri decât cele destinate“, a spus primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, pentru TOMIS NEWS.

El a adăugat că în Mangalia sunt înmatriculate peste 14.000 de autoturisme şi 1.800 de garaje, care ocupă patru hectare de teren.

Vom încerca să creăm câte un loc de parcare pentru fiecare apartament din Mangalia“, a subliniat edilul Mangaliei. El a mai spus că finanţarea acestui proiect se va face dintr-un împrumut pe care administraţia locală l-a contractat deja.

„Avem şi acceptul Ministerului Finanţelor Publice, aşa că nu vor fi probleme în zona aceasta“, a concluzionat Cristian Radu, pentru TOMIS NEWS. (19.03.2018).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Cate o parcare pentru fiecare apartament? Si cei de la case care au gazon in curte si 2 – 3 masini parcate pe strada? Probabil sunt scutiti si de taxe de parcare ca doar “isi tin masinile in curte sau garaj”… Peste asta iti mai ridica si stergatoarele daca parchezi in fata portii lor…

Leave a Reply