CL Mangalia a votat bugetul pe anul în curs. Festivalul interetnic și Sărbătoarea Moscheii Esmahan Sultan, printre evenimentele aprobate [VIDEO]

0
934

Consilierii locali din Mangalia au adoptat, în şedinţa ordinară de miercuri, 28 februarie, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs, precum şi bugetele societăţilor din subordinea CL, respectiv Goldterm şi Parcul Industrial. Cu aceeaşi ocazie, aleşii locali au votat un proiect de hotărâre privind completarea calendarului de evenimente din acest an.

Pentru a sprijini în continuare sectorul turistic și a crește atractivitatea zonei, autoritățile locale au suplimentat lista evenimentelor de la nivelul orașului cu mai multe manifestări cultural-sportive.

Pentru prima dată la Mangalia, pe 23 iunie, va fi organizat Festivalul interetnic. În cadrul evenimentului, vor evolua ansambluri folclorice, soliști vocali și tarafuri ale diverselor etnii din Dobrogea. Totodată, manifestarea cuprinde expoziții gastronomice, de artă, carte și fotografie.

Un alt eveniment nou se referă la sărbătorirea a 10 ani de la reabilitarea Moscheii Esmahan Sultan, unul dintre cele mai importante monumente istorice și de cult din sudul litoralului romanesc. Lăcașul de cult musulman a fost construit în anul 1573 de către fiica unuia dinte cei mai mari conducători ai Imperiului Otoman, Selim al II-lea, în memoria tatălui său.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În aceeași ședință, s-a mai adoptat proiectul de hotărâre privind studiul de fezabilitate revizuit și cofinanțarea pentru proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare, aparținând RAJA.


Mangalia News, 01.03.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply