Sorin Marcel Colesniuc: Săptămâna trecută am prezentat câteva dintre izvoarele istorice scrise în care istoricii şi geografii Antichităţii au consemnat informaţii despre cetatea Callatis şi callatieni. Izvoarele descrise au fost: „Călătorie pe mare de-a lungul ţărmurilor locuite ale Europei, Asiei şi Libiei“ (Scylax din Cariadna), „Descrierea Pământului“ (Pseudo-Scymnos) şi „Biblioteca istorică“ (Diodor din Sicilia). Voi continua să prezint, în acest articol, alte două lucrări antice: „Geografia“ (Strabon) şi „Descrierea pământului“ (Pomponius Mela).
„Geografia“
Un important izvor antic scris este „Geografia“ lui Strabon, alcătuită din 17 cărţi, în care autorul aminteşte, printre altele, şi de ţinuturile de la Pontul Euxin (Marea Neagră) şi Istru (Dunărea). Aceasta este considerată cea mai competentă lucrare referitoare la perioada antichităţii. Strabon (63 a.Chr. – 19 p.Chr.) s-a născut în Amaseia din Pont şi a scris o istorie în 43 de cărţi, în care a prezentat evenimentele din secolele II – I a.Chr., dar „Geografia“ este cea mai importantă dintre lucrările sale.
Iată ce consemnează Strabon în „Geografia“: „Urmează mlaştinile aşa-numitei Sciţii Mici, de dincoace de Istru. Şi despre acestea am pomenit. Tribalii, misii, crobizii şi aşa-zişii troglodiţi locuiesc pe teritoriul ce se întinde mai sus de Callatis, Tomis şi Histria. Apoi, cei care locuiesc de la poalele Munţilor Haemus până la Pont: coralii, besii, o parte din maidi şi danteleţi. Toate aceste neamuri se îndeletnicesc într-o foarte mare măsură cu jaful, iar besii, care ocupă cea mai mare parte a Munţilor Haemus şi sunt numiţi tâlhari chiar de tâlhari, trăiesc în colibe şi duc o viaţă oropsită“.
În această lucrare, Strabon prezintă şi cetăţile greceşti de pe „Ţărmul Stâng al Pontului“, cum numeşte autorul regiunile tracice din vestul Mării Negre, printre ele fiind, bineînţeles, şi cetatea Callatis: „La o depărtare de cinci sute de stadii de gura sacră a Istrului, mergând neîncetat de-a lungul ţărmului mării – în aşa fel încât să-l ai la dreapta – se află orăşelul Istros, colonie a milesienilor. Vine apoi Tomis, altă cetate – tot mică – la o depărtare de două sute cincizeci de stadii de cealaltă. Apoi, la un interval de două sute optzeci de stadii de la Tomis, ni se înfăţişează oraşul Callatis, care este o colonie a Heracleiei. Apoi, la o mie trei sute de stadii, găsim Apollonia, colonie a milesienilor (…)
Între Callatis şi Apollonia întâlnim Bizone – din care cea mai mare parte s-a scufundat în urma cutremurelor -, Crunoi, Odessos, colonie a milesienilor, Naulochos, un orăşel al mesembrilor. Vin la rând Munţii Haemus, care se întind până la ţărmul mării de acolo; apoi Mesembria, colonie a megarienilor (…) Ni se înfăţişează apoi Anchiale, cetatea apoloniaţilor şi Apolonia însăşi. Pe ţărmul de aici găsim promontoriul Tirizis, loc întărit folosit de Lisimah pentru păstrarea tezaurului. Apoi, de la Apolonia până la Cinae sunt cam o mie cinci sute de stadii şi, pe intervalul acesta, se află Tynias, ţinut al apoloniaţilor, Phinopolis şi Andriace, care se învecinează cu Salmydessos…“.
În aceeaşi lucrare, „Geografia“, Strabon menţionează şi Heracleea Pontică, cetatea de unde au plecat coloniştii care au întemeiat oraşul Callatis, dar şi cetatea Chersones, situată în Peninsula Crimeea: „Cetatea Heracleiei are un port bun, fiind vrednică de amintit şi pentru alte motive. De aici au pornit colonizări. Chersonesul şi Callatis fiind coloniile acesteia…“
„Descrierea pământului“
Continuarea, in ziuaconstanta.ro
